Lege promulgată de Iohannis – Ministerul Transporturilor este inclus ca expropriator în domeniul sănătăţii

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, care are în subordine unităţi spitaliceşti, este inclus ca expropriator în domeniul sănătăţii.
AGERPRES - lun, 19 iun. 2023, 15:34
Lege promulgată de Iohannis - Ministerul Transporturilor este inclus ca expropriator în domeniul sănătăţii

Actul normativ vizează aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.185/2022 care modifică din legea privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, scrie Agerpres.

Legea are ca obiect de reglementare includerea ca expropriator în domeniul sănătăţii şi a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ce are în subordine unităţi spitaliceşti, alături de unităţile administrativ-teritoriale, prin autorităţile administraţiei publice locale şi Ministerul Sănătăţii, instituţii care deţin asemenea prerogative. Astfel, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este necesar a fi demarată de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi pentru unităţile spitaliceşti din reţeaua sanitară proprie pentru construcţie, reabilitare şi modernizare.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...