22.000 de angajaţi din ministere ar putea avea salariile scăzute cu până la 40%

Sebastian Oprescu, presedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, a declarat, pentru Hotnews, că 22.000 de angajaţi din administraţia publică centrală vor avea salarii mai mici cu 30-40% în urma aplicării noii legi a salarizării şi a transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
Economica.net - lun, 05 feb. 2018, 13:22
22.000 de angajaţi din ministere ar putea avea salariile scăzute cu până la 40%

Unele salarii vor fi reduse chiar cu 5.000 de lei pe lună, a spus Oprescu, care a mai afirmat că cele mai mari reduceri le vor resimţi angajaţii din Ministerul de Externe.

„La Ministerul Afacerilor Externe, noi avem 57% din angajaţii ministerului cu funcţii de conducere, şefi birou, şefi serviciu, director, director general. Deci, 57% din aceste funcţii pierd la salariu până la 30%. Pierd la salariu pentru că în momentul în care discutăm astazi, ei au venitul mai mare decât grila, fiind pe Ministerul Afacerilor Externe şi salarizarea celor de la externe este oarecum raportată la salarizarea celor din exterior, pentru ca nu poţi să lucrezi cu un salariu foarte mic într-o ţară foarte bogată. Nu poţi să-ti pastrezi statutul de diplomat”, a precizat Sebastian.

Vezi cine sunt bugetarii care pierd la salariu în 2018 – grila guvernului

Acesta sustine ca mai sunt institutii in care cei necalificati vor fi platiti la fel ca cei calificati in urma cresterii salariului minim pe economie. 

Vedeţi toate declaraţiile lui Oprescu pe Hotnews.ro

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...