Legea anti fumat va avea şi un ghid de bune practici

Un ghid de punere în aplicare a legii anti fumat urmează să fie elaborat în urma unor consultări cu guvernul şi patronii de localuri, urmând să apară la începutul lunii martie, înainte să intre în vigoare prevederile legii, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX deputatul PSD Aurelia Cristea.
Economica.net - vin, 05 feb. 2016, 07:31
Legea anti fumat va avea şi un ghid de bune practici

„Urmează să stabilim o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerului de Interne, ca să agreăm împreună un regulament de implementare în cazul situaţiilor care mai trebuie lămurite. Au mai venit întrebări din diverse situaţii particulare şi atunci trebuie să explicăm cum se înţelege legea. Nu trebuie să particularizăm fiecare situaţie care apare, scrie clar în lege că fumatul este interzis în spaţiul public, personal nu cred că sunt chestii de interpretat. Dar poate că merită această discuţie. pentru a avea o cât mai corectă înţelegere a sensului textului de lege. Eu îmi doresc ca legea aceasta să fie cât mai bine înţeleasă şi cât mai bine acceptată”, a explicat pentru MEDIAFAX deputatul PSD.

În ceea ce priveşte delimitarea spaţiilor publice închise, ea a explicat că practic singurul loc unde se va putea fuma este pe terasa restaurantelor, în aer liber.

Cât despre patronii care se abat de la regulă, sancţiunile ar trebui aplicate gradual, crede Aurelia Cristea.

„Dorinţa nu este să închidem imediat orice local care încalcă legea, dorinţa este ca sancţiunile să fie aplicate gradual. Înainte de a da sancţiuni, se pot da avertizări, aşa scrie în legea contravenţiilor, până când lucrurile intră într-o stare de normalitate”, a spus Cristea.

Nu în ultimul rând, pentru elaborarea ghidului, Cristea spune că va mai avea loc o a doua întâlnire şi cu proprietarii de restaurante, baruri, cafenele şi cu reprezentanţii asociaţiilor hoteliere.

Legea va intra în vigoare pe 16 martie.

Conform legii, fumatul este interzis în „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

De asemenea, legea anti fumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.

Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.

Totodată, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: „Cameră pentru fumat”, „Loc pentru fumat”.

Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere.

Săvârşirea unei noi contravenţii la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

Legea antifumat a fost iniţiată de deputata PSD Aurelia Cristea, care a fost sprijinită de mai multe ONG-uri în promovarea acestui proiect.

Cristea a spus că nu a făcut altceva decât să preia legea antifumat de la deputatul PSD Manuela Mitrea şi să amendeze legea, în urma un demers de dezbatere publică inspirat din bunele practici ale statelor europene.

În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...