Legea antifumat a fost publicată în Monitorul Oficial. Din 16 martie fumatul va fi interzis în spaţiile publice

Legea privind interzicerea fumatului în spaţii publice închise a fost publicată luni în Monitorul Oficial, şi va intra în vigoare peste 45 de zile, adică în data de 16 martie.
Economica.net - lun, 01 feb. 2016, 20:23
Legea antifumat a fost publicată în Monitorul Oficial. Din 16 martie fumatul va fi interzis în spaţiile publice

fumatul este interzis în „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.

Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Totodată, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: „Cameră pentru fumat”, „Loc pentru fumat”.

Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere. Săvârşirea unei noi contravenţii la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

Actul normativ a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Noul El Dorado – Toată planeta se luptă pentru Arctica. UE desemnează un consilier special în cursa pentru influenţa în regiunea arctică
Noul El Dorado – Toată planeta se luptă pentru Arctica. UE desemnează un consilier special în cursa pentru influenţa ...
Comisia Europeană l-a desemnat pe fostul premier finlandez Jyrki Katainen în funcţia de consilier special al Uniunii Europene pentru Arctica, pe fondul special unei curse pentru influenţă în......
Verdict final în cel mai mare proces imobiliar al deceniului: România scapă de plata a 400 de mil. de euro către Plaza Centers pentru Casa Radio
Verdict final în cel mai mare proces imobiliar al deceniului: România scapă de plata a 400 de mil. de euro către Plaza ...
Dezvoltatorul Plaza Centers, care a depus în 2022 o cerere de arbitraj la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor ...
Strâmtoarea Ormuz – Israelul sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene. Ce spune China şi ce pregătesc Franţa şi Marea Britanie
Strâmtoarea Ormuz – Israelul sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene. Ce spune China şi ce pregătesc Franţa ...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a exprimat luni sprijinul pentru blocada asupra porturilor iraniene anunţată ...
Ce spune China după ce Ungaria şi-a ales un nou lider
Ce spune China după ce Ungaria şi-a ales un nou lider
China - Guvernul de la Beijing l-a felicitat luni pe liderul ungar Peter Magyar pentru victoria sa în alegerile parlamentare ...