Legea antifumat: „Cei care vor o ţigară vor ieşi la uşă. Clienţii au creierul mai oxigenat, creşte consumul” REPORTAJ

Reportaj News.ro. Nimeni nu mai are voie să fumeze, de joi, la serviciu, în spitale, şcoli, locuri de joacă pentru copii, cafenele, restaurante şi pub-uri. Cu două zile înainte de intrarea legii în vigoare, în localurile din Centrul Vechi, "punctul zero“ al distracţiei din Capitală, nu era forfotă mare. Şi patronii şi clienţii, indiferent de care parte a baricadei sunt, privesc partea plină a paharului şi se bucură că nu vor mai ajunge acasă cu ochii roşii şi hainele îmbibate în miros de fum de ţigară.
Economica.net - mar, 15 mart. 2016, 11:17
Legea antifumat:

Legea antifumat va intra în vigoare joi, 17 martie, potrivit iniţiatorului acesteia, Aurelia Cristea.

Pe principiul “unde-i lege, nu-i tocmeală”, patronii de baruri şi restaurante caută acum să transforme terasele folosite pe timpul verii în spaţii încălzite pentru clienţii fumători.

”Vara o să se fumeze pe terasă, pentru că se deschid terasele, iar iarna o să fie ca în toate ţările civilizate unde s-a interzis fumatul, adică cei care vor să-şi aprindă o ţigară vor ieşi la uşă. Nu cred că vor scădea vânzările. Dimpotrivă”, a declarat, pentru News.ro, Ion Petre, patronul localului Beer O’Clock din centrul istoric al Capitalei.

Managerul a făcut deja un sondaj printre clienţii localului pe care îl deţine şi spune că ”90% dintre ei nu au nicio problemă să fumeze afară: „Chiar aşteptam legea asta de foarte mult timp. În plus, există studii care arată că atunci când clienţii au creierul mai oxigenat creşte şi consumul”.

Pe unii dintre patronii de baruri din Centrul Vechi al Bucureştiului, însă, legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise îi pune în mare încurcătură. Ei spun că trebuie să ia măsuri nu doar pentru a nu-şi pierde clienţii fumători, dar şi pentru a se asigura ca nu cumva clienţii să plece de la ţigară direct acasă, fără să plătească nota.

„Se va aplica legea aşa pur şi simplu?… că nu există norme de aplicare. De exemplu, o terasă cu doi pereţi de sticlă şi acoperiş este sau nu considerată spaţiu închis? Ştim că în interior nu se fumează, dar afară nu ne este încă foarte clar ce şi cum. Încă nu deschidem terasa, aşteptăm să vedem cum va fi şi vremea”, spune administatorul cafenelei Gio, Ionela Englizianu.

Nelămuriţi sunt şi poliţiştii locali, responsabili de controale şi amenzi. Potrivit legii, terasele se pot deschide începând cu data de 15 martie, dar mulţi dintre patronii din Centrul Vechi aveau deja luni aranjate mesele şi scaunele în faţa localurilor, cu acordul tacit al Poliţiei locale, a declarat, pentru News.ro, proprietarul unui restaurant din Centrul Vechi.

”Am mers la un poliţist şi am întrebat dacă pot să amenajez afară un fel de terasă pentru fumători, deşi teoretic e ilegal, pentru că nu am primit încă autorizaţia de funcţionare pentru terasă. L-am întrebat ce pot să păţesc şi mi-a spus că îmi dă o somaţie. Cu alte cuvinte, eu pot să deschid terasa înainte de termenul legal şi nu primesc nicio amendă, ci doar un avertisment”, explică managerul, sub protecţia anonimatului.

Peste 60 de patroni din Centrul Vechi au depus cereri la Primărie pentru amenajarea de terase în faţa localurilor, dar numai opt primiseră la începutul săptămânii avizele de funcţionare.

”Nu avem încă autorizaţia pentru terasă şi aşteptăm să o obţinem. E o investiţie care se ridică la 10.000 de euro. Sunt mulţi bani, nu risc să fac investiţia acum. E a şi cum ai cumpăra o maşină şi n-ai avea carnet”, explică proprietarul cafenelei Van Gogh, Amar Nadhir, de ce nu a amenajat încă un loc pentru fumători afară.

Când vine vorba de încasări, patronii de cafenele şi restaurant cred că, în primă fază, vor mai pierde din clienţi, până se va obişnui lumea.

”O perioadă de una-două luni vor fi ceva modificări în vânzările restaurantelor, dar nu dramatice. Nu nu cred că vor fi probleme în ceea ce priveşte clientela. Desigur, ca orice schimbare, oamenii vor avea nevoie de o perioadă de acomodare. Dar se vor obişnui repede să fumeze în afara localului. Pe termen lung, această lege va duce chiar la o creştere a încasărilor. Eu cred că atmosfera va fi mai plăcută când aerul va fi mai curat”, a declarat, pentru News.ro, preşedintele Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Vechi (ACCV), Octav Dură.

Dincolo de faptul că sunt convinşi că numărul clienţilor care le trec pragul nu se va schimba semnificativ, ba dimpotrivă, s-ar putea chiar să crească, patronii care sunt de acord cu legea se mai arată încântaţi că şi angajaţii vor respira un aer mai curat la serviciu.

”Fumatul pasiv dăunează mult mai mult. E oribil pentru un angajat să stea ore întregi zilnic în acest mediu, indiferent că este fumător sau nu. Clienţii vor fi la fel de mulţi ca şi înainte. S-a întâmplat de multe ori ca locurile de la nefumători, de exemplu, să fie ocupate toate, iar la fumători să fie destule mese goale. Sunt mulţi clienţi care nu fumează şi au consumaţii mult mai mari decât fumătorii”, mai spune Amar Nadhir.

Patronul unui alt pub pare decis să îi discrimineze pe nefumători, iar vara să acorde prioritate la rezervări fumătorilor.

„La vară nu vom mai face rezervări pentru nefumători pe terasă. Facem şi noi o discriminare şi dăm prioritate fumătorilor. Da, sunt de accord, e un pas spre normalitate, dar trebuie găsite alte soluţii pentru aplicarea legii”, spune Adrian David, managerul Nirvana, situat în Pasajul Villacrosse.

În baruri şi cafenele lumea vine din plăcere, să bea o cafea şi să fumeze o ţigară, explică managerul, care este de părere că ar fi fost mult mai bine dacă localurile ar fi fost împărţite, adică înregistrate ca pentru fumători sau nefumători.

”Să existe această împărţire clară, iar cinci ani de-acum încolo, de exemplu, să nu se mai dea autorizaţii de funcţionare pentru noi localuri de fumători. Sau statul ar fi putut creşte taxele localurilor pentru fumători şi să încurajeze apariţia celor pentru nefumători, prin scăderea taxelor”, propune Adrian David.

Şi reacţiile clienţilor sunt împărţite. Dacă părinţii se declară foarte încântaţi de schimbare, pentru că vor avea mai multe locuri unde pot ieşi la masă, împreună cu cei mici, legea stârneşte multă vâlvă mai ales printre fumătorii tineri, de până în 25 de ani, majoritatea fiind indignaţi de această decizie.

”E o tâmpenie. O să ieşim ca ţăranii în faţa localurilor să fumăm o ţigară sau cum?”, întreabă ironic o studentă de 19 ani, care nu îşi poate imagina cum ar putea să-şi bea cafeaua în oraş fără o ţigară.

Clienţii mai au şi alte semne de întrebare. ”Să zicem că îmi iau băutura şi ies afară la ţigară, dar geanta sau haina unde le las, la masă? Cine are grijă de ele? Mă despăgubeşte proprietarul restaurantului în cazul unui furt?… Nu mai spun şi că, dacă le iau pe toate afară cu mine, pot să pierd  masa pe care am ocupat-o”, spune o altă fumătoare.

Celi mai recent Eurobarometru arată că 28% dintre români fumau în primăvara anului trecut. Un nou studiu făcut public de IRES în februarie relevă însă că 79% susţin legea antifumat.

În rândul fumătorilor, aproape 40% consumă zilnic până la 10 ţigări, în timp ce o treime fumează aproape un pachet pe zi. Studiul mai arată că mai mult de jumătate dintre fumătorii României au acest viciu de mai bine de 16 ani. Patru din zece fumători spun că au încercat să se lase de fumat în ultimul an, în timp ce o cincime intenţionează să renunţe la ţigări în următoarea lună.

De altfel, românii par mai decişi ca niciodată să renuţe la acest viciu. De la apariţia legii, farmaciştii spun că a crescut interestul fumătorilor pentru produsele antifumat, precum spray-uri, gumă sau plasturi. În farmacii, preţurile produselor de acest tip încep de la 25 de lei, guma de mestecat, şi ajung la 75 de lei, spray-ul.

 Reportajul a fost realizat de agenţia de presă News.ro

Te-ar mai putea interesa și
Un număr record de cazuri confirmate de COVID-19 în ultimele 24 de ore. 121 de decese și 1.195 de pacienți la ATI
Un număr record de cazuri confirmate de COVID-19 în ultimele 24 de ore. 121 de decese și 1.195 de pacienți la ATI
Un număr de 7.676 de cazuri noi (cel mai de la debutul valului patru) de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 67.000 de teste, a......
Enel vrea să renunțe la cărbune până în 2027 și să-și tripleze până în 2030 capacitățile de producere a energiei regenerabile
Enel vrea să renunțe la cărbune până în 2027 și să-și tripleze până în 2030 capacitățile de producere a energiei ...
Compania italiană de utilităţi Enel şi-a propus triplarea capacităţilor de producere a energiei din surse regenerabile ...
Moody’s îi face un cadou frumos lui Viktor Orban în perspectiva alegerilor de la anul. A îmbunătățit ratingul Ungariei
Moody’s îi face un cadou frumos lui Viktor Orban în perspectiva alegerilor de la anul. A îmbunătățit ratingul ...
Agenţia de evaluare financiară Moody's a îmbunătăţit vineri ratingul de ţară al Ungariei, de la "Baa3" până la ...
Piața retailului alimentar se apropie de un nou punct istoric: Kaufland ajunge 150 de hypermarketuri pe plan local
Piața retailului alimentar se apropie de un nou punct istoric: Kaufland ajunge 150 de hypermarketuri pe plan local
Kaufland, operatorul celui mai mare lanț de hypermarketuri la nivel național și numărul doi pe piața comerțului alimentar ...