Legea care prevede garantarea de stat, în proporţie de 50%, a creditelor pentru locuinţe noi sau consolidate, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 97/2016 pentru modificarea şi completarea art. 1 din OUG 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului 'Prima casă', a informat Administraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat.
Economica.net - mar, 11 apr. 2017, 12:18
Legea care prevede garantarea de stat, în proporţie de 50%, a creditelor pentru locuinţe noi sau consolidate, promulgată de Iohannis

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a anunţat, pe 21 martie, că a susţinut proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaţilor, care prevede garantarea de către stat, în procent de 50%, a creditelor acordate pentru achiziţia de locuinţe noi sau consolidate prin programul ‘Prima casă’.

Locuinţele care nu se încadrează în această categorie vor fi garantate de statul român în procent de 40%, mai prevede actul normativ.

‘Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2016 pentru modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului ‘Prima casă’, precum şi pentru stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale urmăreşte să le faciliteze românilor cumpărarea de locuinţe noi, dar şi a locuinţelor consolidate, în condiţii avantajoase’, informa grupul social democrat, prin intermediul unui comunicat.

Reprezentanţii PSD menţionau că măsurile propuse stimulează achiziţia de locuinţe noi în cadrul programului, fapt care va avea efecte benefice asupra creşterii calităţii vieţii prin îmbunătăţirea condiţiilor de locuire în România. Un alt efect al noului act normativ va fi dinamizarea activităţii de construcţii, cu ecou favorabil în privinţa creării de noi locuri de muncă, menţiona sursa citată.

‘Conform noii reglementări, prin locuinţă nouă se înţelege orice imobil care respectă condiţiile pentru a fi încadrat în categoria imobilelor cu destinaţia de locuinţă, recepţionat la terminarea lucrărilor cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat. Totodată, vor fi asimilate în categoria locuinţelor noi şi cele supuse cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau a reducerii riscului seismic’, preciza grupul PSD.

Programul ‘Prima casă’ a fost iniţiat în anul 2009, iar de la startul acestuia până la sfârşitul lunii octombrie 2016 au fost acordate 201.080 garanţii, în valoare totală de 17,24 miliarde lei, informa sursa respectivă.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...