Legea falimentului personal nu se justifică fără un studiu de impact – ARB

O lege a insolvenţei persoanelor fizice nu se justifică fără un studiu de impact prealabil şi trebuie să avem grijă să nu creeze un hazard moral, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor /ARB/ şi preşedintele CEC Bank.
Economica.net - mie, 28 ian. 2015, 10:16
Legea falimentului personal nu se justifică fără un studiu de impact - ARB

‘În cazul insolvenţei persoanelor fizice, lucrurile se clarifică pe zi de ce trece. ARB are ceea ce se numeşte un dosar cu poziţiile exprimate vizavi de diversele iniţiative legislative. Încă de când a apărut prima iniţiativă legislativă privind insolvenţa persoanelor fizice am avut de la început o reticenţă. Ulterior, ne-am nuanţat poziţia şi am spus că este nevoie de o Lege a insolvenţei persoanelor fizice, dar trebuie să vedem dacă există cadrul juridic necesar. Trebuie să avem grijă ca prin această lege să nu se creeze un hazard moral, în sensul că unii dintre împrumutaţi să nu profite nejustificat de această lege. Fără un studiu de impact, o Lege a insolvenţei fizice nu se justifică. După ce va fi făcut acest studiu se va vedea dacă această lege, normală pentru o ţară din Uniunea Europeană, trebuie adoptată’, a spus Gheţea.

Acesta a menţionat, totodată, că în ceea ce priveşte restructurarea creditelor, ideea nu este respinsă de către ARB, dar este nevoie de implementare normelor de aplicare, scrie Agerpres.

‘Pentru restructurarea creditelor nu am respins această idee, dar am spus că implementarea ei necesită norme de aplicare. Acum lucrurile se pare că sunt pe un făgaş bun. Proiectul de modificare a Ordonanţei a fost transmis la Parlament de ministrul Darius Vâlcov. În principiu, au apărut noi lucruri care simplifică nişte semne de întrebare pe care le aveam. Eu sugerez că fiecare client trebuie să meargă la bancă şi să încerce să găsească cu aceasta soluţia cea mai potrivită (…) Ne găsim astăzi într-o situaţie destul de efervescentă care reflectă tocmai lipsa de cunoştinţe şi de informaţie care există în România la nivelul consumatorului, consumator care se vede în situaţia de faţă să aibă probleme în îndeplinirea angajamentelor pe care şi le-a luat faţă de bancă. Pe de altă parte, există şi foarte multe persoane juridice care au probleme de acest gen. Deci, ducem lipsă de informaţii în domeniul financiar. În afară de persoane fizice, şi persoanele juridice au nevoie de multe informaţii financiare’, a afirmat şeful ARB.

Gheţea a precizat că, în cursul zilei de mâine /joi, 29 ianuarie 2015, n.r./, ARB se va întâlni cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional /FMI/ pentru a discuta pe teme specifice.

Academia de Studii Economice (ASE) şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB) au parafat, miercuri, un protocol de colaborare în cadrul seminarului ‘Impactul educaţiei financiare în dezvoltarea economică a României’.

Protocolul, semnat de către Radu Graţian Gheţea, preşedintele ARB şi preşedintele CEC Bank, şi prof. univ. dr. Pavel Năstase, rectorul ASE din Bucureşti, prevede o serie de obiective, ce se referă la educaţia studenţilor din cadrul ASE, în special din Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, în domeniul financiar-bancar. Practic, ASE va organiza pentru proprii studenţi o serie de conferinţe de specialitate ce vor fi susţinute de către reprezentanţi ai sistemului bancar din România.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...