Legea salarizării intră la vot în Senat. Au fost majorate venituri în Educaţie, Mediu şi administraţie publică

Plenul Senatului va dezbate şi vota, luni, proiectul Legii salarizării, după adoptarea, cu amendamente, în Comisia de muncă în cursul săptămânii trecute. Senatorii au adus modificări proiectului iniţiat de PSD, majorând salariile aleşilor locali, ai angajaţilor din Gărzile de mediu, din ANI, ANAF şi din Educaţie, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 22 mai 2017, 05:55
Legea salarizării intră la vot în Senat. Au fost majorate venituri în Educaţie, Mediu şi administraţie publică

Plenul Senatului este programat să înceapă luni, la ora 16.00, scrie News.ro.

Senatorii din Comisia de muncă au adoptat, joi seara, raportul asupra proiectului, după trei zile de dezbateri şi mai bine de 25 de ore petrecute în şedinţă.

Faţă de forma depusă de PSD în Parlament, raportul Comisiei conţine unele modificări, în principal privind creşteri salariale. Astfel, a fost adoptat un amendament propus de PNL şi UDMR prin care au fost majorate cu 1.450 lei indemnizaţiile tuturor primarilor şi viceprimarilor de oraşe din România, mai puţin pe cele ale primarului şi viceprimarilor generali al Capitalei şi cele ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene.

Au fost majorate cu 15% începând cu 1 ianuarie 2018 şi salariile angajaţilor din serviciile deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Mediului, cu 10% cele ale personalului de specialitate al Consiliului Legislativ şi cu 15% salariile angajaţilor Agenţiei Naţionale de Integritate care lucrează cu informaţii clasificate.

Salarii mai mari vor avea şi angajaţii ANAF, parlamentarii afirmând că în proiectul iniţial a existat o „eroare materială”, pentru că aceşti bugetari nu erau introduşi în grila de salarizare a administraţiei publice centrale. Amendamentul adoptat înseamnă o majorare cu aproximativ 3.000 de lei pentru funcţiile de conducere şi între 100 de lei şi 1.800 de lei pentru funcţiile de execuţie. Majorările au venit după o serie de proteste ale angajaţilor ANAF.

O altă modificare se referă la sporul de 15% pentru persoanele cu handicap, care va fi acordat tuturor categoriilor.

În Comisia de muncă a Senatului au fost adoptat şi mai multe amendamente de majorare a salariilor din familia ocupaţională de funcţii bugetare ”învăţământ”, astfel încât un director general administrativ al universităţii va avea un salariu cuprins între 11.003 şi 14.477 lei, la fel ca decanul, iar secretarul şef al universităţii va avea salariu de pro-decan, cuprins între 10.037 şi 12.459 lei.

De asemenea, Comisia de muncă a Senatului a introdus o nouă funcţie, aceea de administrator şef facultate, care va avea, în 2022, un salariu cuprins între 6.580 şi 7.546 lei.

Au fost adoptate modificări şi pentru personalul din Apărare. Un amendament votat spune că, în caz de deces al unui militar sau poliţist, urmaşii să primească echivalentul a 12 salarii sau solde ale celui decedat, indiferent de vechimea în muncă a respectivului. În prezent, urmaşii celor care au peste 25 de ani vechime, primesc un ajutor cuprins între 15 şi 20 de solde.

La propunerea ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, Comisia a eliminat şi articolul din legea salarizării care prevedea suspendarea, până în 2019, a actualizării pensiilor speciale în funcţie de majorarea salariilor, astfel încât măsura va rămâne în vigoare.

După votul din Senat, proiectul va ajunge şi în Camera Deputaţilor, pentru votul final. Camera este forul decizional pe acest proiect. Guvernul doreşte intrarea în vigoare a proiectului la 1 iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri amendamente la Legea privind migraţia şi mobilitatea forţei de muncă, pentru a optimiza procedurile pentru accesul angajaţilor sezonieri din ţări terţe......
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru ...
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...