Legea Sănătăţii 2012: Medicii nu vor mai fi bugetari şi vor fi plătiţi pentru munca peste program

Spitalele vor fi scoase din cadrul instituţiilor bugetare, ele se vor autoguverna, adică vor avea autonomie financiară şi managerială, potrivit proiectului de lege a Sănătăţii, care urmează să intre în dezbatere publică la sfârşitul lunii iunie. Medicii care muncesc peste program în spital vor fi plătiţi pentru orele suplimentare iar spitalele vor putea face angajări.
Cristina Şomănescu - J, 14 iun. 2012, 08:31
Legea Sănătăţii 2012: Medicii nu vor mai fi bugetari şi vor fi plătiţi pentru munca peste program

Informaţiile au fost comunicate miercuri, 13 iunie, de Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii, la TVR Info.

Dacă ne referim strict la modul în care spitalele vor fi terminologic şi juridic încadrate în noua lege a Sănătăţii, ele vor fi definite în continuare ca „spitale”, ministerul de resort renunţând la circumscrierea lor în „fundaţii”, cum prevedea proiectul de lege a Sănătăţii, care a fost retras la începutul anului, explica Vasile Cepoi. S-a decis renunţarea la încadrarea spitalelor la fundaţii, din cauza conotaţiilor pe care le are termenul de fundaţii pentru politicieni şi societatea civilă, explica ministrul Sănătăţii. Pe scurt, politicienii au tendinţa să asocieze fundaţiile cu afaceri păguboase pentru cei reprezentaţi prin ele, în acest caz – spitalele. Drept care, ministerul de resort a renunţat în noua lege a Sănătăţii la definirea unităţilor sanitare ca fundaţii.

Vasile Cepoi a mai spus că fiecare spital va avea un Consiliu de Administraţie, care va fi cât mai eterogen, va reprezenta cât mai bine populaţia pe care spitalul o deserveşte şi care ar putea avea ca odin de mărime şi 10 membri.

Ce se schimbă şi cum vor fi plătiţi medicii funcţie de performanţă

În prezent, medicii care vor să facă ore suplimentare în spital nu pot fi plătiţi pentru această muncă peste program, pentru că legea salarizării unice după care sunt plătiţi nu permite acest lucru. În acest context, proiectul de lege a Sănătăţii spune că personalul medico-sanitar al spitalelor nu va mai fi încadrat ca bugetar şi plătit după legea salarizării unice. Mai precis, cadrul legal în care vor fi repoziţionate spitalele le va permite medicilor să câştige suplimentar dacă aleg să performeze după program, în spital. Concret, după ce şi-au terminat programul obligatoriu, medicii vor putea lucra suplimentar în spital, folosind gratuit infrastructura spitalului iar pentru această muncă peste program vor fi remuneraţi, explica ministrul Sănătăţii. Vasile Cepoi spunea că această opţiune de muncă suplimentară remunerată, oferită medicilor din spitale, va descuraja medicii să meargă la clinicile private unde activează în prezent, după ce termină programul la spital.

Autoguvernarea spitalelor, practică des întâlnită în Europa, mai permite spitalelor, de exemplu, să facă angajări, când e cazul, prin urmare ele nu vor mai fi condiţionate de aprobarea Ministerului de Finanţe pentru numărul de posturi din unitate.

Te-ar mai putea interesa și
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate...
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii blocați de banca americană Citibank
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii ...
Belarusul a reluat vânzările de hidroxid de potasiu în SUA după ridicarea sancţiunilor americane, dar doreşte ca Washingtonul ...
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat ...
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...