Legea Turismului, proiect iniţiat de Guvern, a trecut tacit de Senat

Legea Turismului, proiect iniţiat de Guvern şi dezbătut în plen săptămâna trecută, a trecut tacit luni de Senat.
Economica.net - lun, 23 sept. 2019, 14:21
Legea Turismului, proiect iniţiat de Guvern, a trecut tacit de Senat

Discuţiile din plen s-au concentrat pe amendamentul propus de UDMR şi admis în cadrul comisiei de specialitate privind introducerea unei noi taxe pentru promovarea turistică, însă ministrul Turismului s-a opus, considerând-o „inoportună”.

Senatorul UDMR Lorant Antal a propus înfiinţarea, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale unde se desfăşoară activităţi turistice, a unei organizaţii de management al destinaţiei. „Se va stabili, prin hotărâre de consiliu local, introducerea taxei speciale pentru promovarea turistică, care urmează a fi percepută de la turişti de către prestatori de servicii de cazare. Cuantumul acestei taxe obligatorii va fi de 1%/turist/noapte din valoarea cazării. Considerăm că este importantă introducerea obligativităţii acestei taxe, care va fi folosită pentru promovarea turistică”, explică Lorant Antal.

Potrivit propunerii, „executarea fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia a construcţiilor definitive pe plajele turistice devine infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă”.

Proiectul mai prevede sistematizarea legislaţiei secundare prin crearea cadrului legal şi indicarea autorităţilor cărora le revine sarcina elaborării normelor metodologice, reglementarea atribuţiilor şi obligaţiilor autorităţii administraţiei publice centrale responsabile în domeniul turismului, precum şi clarificarea responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale ca urmare a transferului de competenţe în domeniul turismului de la nivel central la nivel local.

Totodată, se urmăreşte corelarea şi armonizarea deciziilor şi strategiilor din domeniul turismului cu politicile şi strategiile din celelalte ramuri ale economiei naţionale conexe turismului, care se vor realiza prin intermediul Comitetului interministerial pentru Turism, cu rol consultativ.

Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile CF București......
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri ...