Legile „cămătăriei”: PNL a sesizat CCR cu proiectele de legi privind contractele de credit, leasingul şi relaţiile financiare în domeniul bancar

Deputaţii PNL au sesizat Curtea Constituţională cu privire la proiectele de legi referitoare la contractele de credit, operaţiunile de leasing şi relaţiile financiare în domeniul bancar.
Economica.net - J, 27 dec. 2018, 15:06
Legile

Conform unui comunicat al PNL, transmis joi AGERPRES, cele trei legi sesizate la CCR sunt Legea pentru completarea OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, precum şi pentru completarea art. 120 din OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, precum şi Legea pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

PNL susţine că cele trei legi sunt „în mod vădit neconstituţionale, în ansamblul lor, întrucât au fost adoptate prin încălcarea procedurii legislative, respectiv fără consultarea obligatorie a Consiliului Economic şi Social şi obţinerea avizului acestui for”.

Liberalii consideră că, în acelaşi timp, la adoptarea acestor legi au fost încălcate rigori elementare de reglementare în privinţa justificării normelor propuse spre adoptare ori corelarea acestora cu reglementări aflate deja în legislaţia în vigoare, în mod deosebit cu cele aflate în contradicţie.

Potrivit comunicatului, între argumentele de neconstituţionalitate se numără plafonarea dobânzilor pentru credite ipotecare sau imobiliare, fără a se putea distinge la ce bază se raportează procentul de plafonare a dobânzii.

„Totodată, reglementarea propusă înfrânge principiile constituţionale referitoare la libertatea economică, libertatea contractuală, libera concurenţă, dreptul la proprietate privată şi economia liberă de piaţă. În mod efectiv este încălcată Directiva UE 1993/13 în materia protecţiei consumatorilor, care sancţionează clauzele abuzive în contractele dintre consumatori şi profesionişti. De asemenea, soluţiile juridice promovate sunt de natură a genera situaţii absurde în care chiar consumatorii creditelor riscă să fie prejudiciaţi în urma mecanismului financiar introdus prin modificările legislative, respectiv de a fi puşi în situaţia de a rambursa integral valoarea creditului înainte de scadenţă”, susţine PNL.

Liberalii susţin că în cazul contractelor de leasing este afectat dreptul de proprietate al persoanei care deţine bunul dat în folosinţă unei alte persoane, întrucât este eliminat caracterul executoriu al contractului încheiat şi, implicit, posibilitatea recuperării bunului asupra căruia deţine dreptul de proprietate.

„În plus, este instituit un regim discriminatoriu, împotriva reglementărilor constituţionale, în cadrul aceleiaşi categorii de persoane fizice/ juridice care sunt titulari ai unor creanţe. Astfel, este restrâns fără nicio raţiune dreptul de a recupera creanţa dobândită prin cesiune de la o instituţie de credit cedentă, fiind impus un regim juridic al proprietăţii asupra creanţei diferit de la un titular la altul, în funcţie de modul de dobândire a respectivei creanţe”, mai arată PNL.

Sursa citată menţionează că PNL, alături de alte partide din Opoziţie, a sesizat Curtea Constituţională şi legat de alte acte normative, adoptate la finalul sesiunii parlamentare, precum Legea pensiilor, Legea de adoptare a Ordonanţei Guvernului 4/2017 privind suprataxarea contractelor part-time, Legea de adoptare a Ordonanţei Guvernului 90/2018 din domeniul Justiţiei, Legea privind combaterea evaziunii fiscale în forma propusă de un deputat PSD şi Legea privind anularea unor infracţiuni din domeniul construcţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire la numirea lui Dan Timotin în funcția de director operațional (COO) al......
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...