Legile privind achiziţiile publice au fost publicate luni în MO. Normele vor fi aprobate pe 31 mai

Legile privind achiziţiile publice au fost publicate luni în Monitorul Oficial, intră în vigoare în trei zile, iar normele de aplicare vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern în şedinţa din 31 mai, a anunţat luni preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), Bogdan Puşcaş.
Economica.net - lun, 23 mai 2016, 14:02
Legile privind achiziţiile publice au fost publicate luni în MO. Normele vor fi aprobate pe 31 mai

‘De astăzi avem cele patru legi ale achiziţiilor publice în Monitorul Oficial. Astfel, are transpuse directivele europene în domeniu. Legile intră în vigoare la trei zile de la publicare. (…) Odată cu cele patru legi, ANAP a repornit un proces de transformare a legislaţiei secundare. Vor fi trei norme de aplicare, care se vor concretiza prin HG, dar am avut deja o etapă de preconsultare publică. Acum sunt în forma semifinisată pe site-ul agenţiei, urmând ca în perioada următoare să integrăm şi observaţiile ministerelor de linie. Angajamentul Guvernului este ca pe 31 mai să reuşim aprobarea acestor HG’, a explicat Puşcaş în cadrul conferinţei de prezentare a raportului de activitate al Consiliului Concurenţei.

El a precizat, însă, că norma privind concesiunile ar putea să mai întârzie, pentru că necesită o atenţie mai mare, având în vedere că se urmăreşte deblocarea unor proiecte de infrastructură mare, care au aşteptat ani de zile noile prevederi cu privire la parteneriatul public privat.

În plus, Puşcaş a precizat că ANAP va intensifica numărul de documente standardizate şi va creşte numărul instrucţiunilor astfel încât noutăţile aduse de legislaţie să fie mai rapid asimilate.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...