Lego își va tripla până în 2025 investițiile în proiecte sustenabile, până la 1,4 miliarde de dolari

Grupul Lego îşi menţine angajamentul de producere a cărămizilor Lego din materiale sustenabile şi, până în 2025, îşi va tripla investiţia în iniţiativele sustenabile, până la 1,4 miliarde de dolari, potrivit reprezentanţilor companiei.
AGERPRES - mie, 04 oct. 2023, 21:37
Lego își va tripla până în 2025 investițiile în proiecte sustenabile, până la 1,4 miliarde de dolari

„Lucrăm constant pentru a face produsele noastre din materiale mai sustenabile şi care fac parte dintr-o economie circulară, până în 2032. Ne-am stabilit un obiectiv de reducere a emisiilor de carbon cu 37% până în 2032 şi pe termen lung, cu angajamentul că vom atinge zero emisii nete până în 2050. Ne angajăm, de asemenea, să investim în materiale sustenabile”, au precizat aceştia, relatează Agerpres.

Conform datelor transmise de companie, Grupul Lego a testat până în prezent peste 300 de materiale diferite.

„Unele s-au dovedit a fi de mare succes, cum ar fi Polietilena (PE) bio, pe care o folosim pentru a produce elemente de vegetaţie şi accesorii. Există alte astfel de materiale care sunt promiţătoare, dar care nu au îndeplinit standardele noastre stricte de calitate, siguranţă şi durabilitate sau care nu ajută în reducerea amprentei noastre de carbon. Unul dintre aceste materiale este rPET (PET reciclat). Când am anunţat un prototip realizat din acesta, eram optimişti în privinţa potenţialului său, însă după doi ani de teste am decis să nu continuăm în această direcţie, fiindcă nu ne-ar fi ajutat în eforturile de reducere a amprentei noastre de carbon. De asemenea, considerăm că există alternative mai bune care ne pot ajuta în atingerea ambiţiilor noastre în materie de sustenabilitate. Aceasta e natura inovaţiei – în special când vine vorba de ceva atât de complex şi ambiţios precum programul nostru de materiale sustenabile. Unele soluţii vor funcţiona, pe când altele nu. Am învăţat foarte multe în această perioadă şi vom aplica cunoştinţele dobândite în dezvoltarea unor noi materiale. În acelaşi timp, vom explora alte metode de producere a cărămizilor noastre din materiale mai sustenabile”, a subliniat sursa citată.

La finele lunii trecute, Reuters relata, citând Financial Times, că producătorul danez de jucării Lego a renunţat la eforturile de a înlocui plasticul obţinut din petrol din cărămizile sale colorate, după ce a descoperit că noul material duce la emisii de carbon mai ridicate. Acesta era doar unul dintre proiectele în materie de sustenabilitate ale Grupului.

„Am testat sute şi sute de materiale. Chiar nu e posibil să găsim un material ca acesta”, a afirmat directorul general al Lego, Niels Christiansen, pentru Financial Times.

Anterior, Lego se angajase să înlocuiască cărămizile din plastic obţinut din petrol cu unele din materiale sustenabile, până la finalul deceniului.

Compania şi-a anunţat în 2020 intenţia de a înlocui cărămizile din plastic obţinut din petrol cu unele din materiale sustenabile. Dar a fost dificilă găsirea unui material care să fie prietenos cu mediul, dar să aibă aceeaşi culoare, luciu şi sunet ca acele cărămizi din plastic obţinut din petrol.

Istoria pieselor Lego este legată de inventatorul său, Ole Kirk Kristiansen, un tâmplar din Billund, centrul regiunii Jutlandia, care a trecut la lumea jucăriilor inspirat de versiunile în miniatură ale mobilei pe care a început să le creeze la sfârşitul anului 1920 pentru a reduce costurile. Kristiansen a fondat Lego în anul 1932, numele provenind de la îmbinarea primelor două litere din cuvintele daneze „leg godt” („joacă bine”), fără să ştie că în limba latină „lego” înseamnă „eu îmbin”.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul american Bechtel, singura companie calificată de sârbi să construiască hidrocentrala Porțile de Fier 3, care poate afecta și România
Gigantul american Bechtel, singura companie calificată de sârbi să construiască hidrocentrala Porțile de Fier 3, care ...
Cunoscuta companie americană de construcții Bechtel a depus singura cerere valabilă în cadrul unui apel public adresat companiilor din Statele Unite ale Americii pentru a-și exprima interesul de......
Bonus de până la 2.000 de lei de la o banca din Romania. Ce trebuie sa faci
Bonus de până la 2.000 de lei de la o banca din Romania. Ce trebuie sa faci
Raiffeisen Bank derulează o campanie promoțională până pe data de 31 august 2026, prin care orice nou client adus în ...
DeepSeek suspendă procesul de atragere a unor fonduri de circa 10 miliarde de yuani
DeepSeek suspendă procesul de atragere a unor fonduri de circa 10 miliarde de yuani
Startup-ul de inteligență artificială DeepSeek a notificat potențialii investitori de pe piața de capital cu privire ...
Ce se va întâmpla cu prețul cafelei
Ce se va întâmpla cu prețul cafelei
Producția mondială de cafea pentru sezonul 2026/27 este estimată să crească până la un nivel record, cu impact asupra ...