Leonard Orban: Sperăm ca plăţile prin POSDRU să fie reluate la sfârşitul lunii martie

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat la România TV că întreruperea plăţii fondurilor POSDRU de către Comisia Europeană poate să fie până la maxim şase luni, însă obiectivul lui este ca această întrerupere să fie cât mai scurtă.
Economica.net - mie, 22 feb. 2012, 18:21

„Întreruperea poate să fie până la maxim şase luni. Obiectivul nostru este ca această întrerupere să fie încheiată cât mai repede. Noi sperăm ca undeva la sfârşitul lunii martie să putem să reluăm acest proces de transmitere a cererilor de rambursare către UE„, a declarat ministrul Afacerilor Europene.

Leonard Orban a precizat că întreruperea plăţilor nu are niciun fel de legătură cu suspiciunea de fraudă. „Sunt măsuri care ar fi trebuit să fie realizate de Autoritatea de Management, care nu au fost realizate. Se referă la nişte criterii clare de evaluare a proiectelor şi de verificare la faţa locului a felului în care sunt implementate proiectele, verificări care ar fi trebuit să fie în proporţie de 100%, dar care nu au fost realizate. În aceste condiţii, Comisia Europeană a considerat întreruperea acestor plăţi până la remedierea problemelor”, a mai spus ministrul.

Leonard Orban a mai spus că  peste tot apare informaţia eronată că România ar fi pierdut 3,5 miliarde de euro. „România nu a pierdut nici măcar un singur euro pe acest program. Chestiunea este doar că a fost amânat şi este amânat procesul de rambursare a cererilor către Comisia Europeană cu câteva luni de zile. Aspectul negativ ţine de planul imaginii, nu de pierderea de fonduri. În planul imaginii, într-adevăr, procesul de gestiune a fondurilor comunitare apare ca având probleme în România”, a menţionat ministrul Afacerilor Europene.

Ministerul Afacerilor Europene a primit, luni seara, scrisoarea oficială a Comisiei Europene prin care este anunţată întreruperea termenului de plată pentru cererile aferente Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
Fosta fabrică de cărămidă din cartierul Mureșeni din Târgu-Mureș se transformă în parc. Consiliul Local a aprobat bugetul pentru transformarea radicală a unui teren care stă de zeci de ani......
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, aproape de București
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, ...
Nofar Energy, dezvoltatorul israelian care a inaugurat oficial cel mai mare parc fotovoltaic din România zilele trecute, ...
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul ...
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...