Letonia şi Estonia intenţionează să ceară Rusiei despăgubiri pentru „ocupaţia sovietică”

Miniştrii justiţiei din Estonia şi Letonia, Urmas Reinsalu, respectiv Dzintars Rasnačs, au declarat că cele două ţări baltice intenţionează să ceară Moscovei despăgubiri pentru 'ocupaţia sovietică', conform unui comunicat difuzat marţi seara de serviciul de presă al Ministerului Justiţiei eston, informează agenţia de presă RIA Novosti.
Economica.net - mie, 22 aug. 2018, 12:23
Letonia şi Estonia intenţionează să ceară Rusiei despăgubiri pentru

Guvernele Estoniei şi Letoniei – ambele ţări membre NATO şi UE – au organizat marţi la Biblioteca Naţională din Riga (capital Letoniei) prima lor şedinţă comună dedicată împlinirii a 100 de ani de la crearea celor două state naţionale.

Într-o declaraţie comună, miniştrii justiţiei din cele două ţări subliniază importanţa păstrării amintirii despre pierderile umane suferite în urma ocupaţiei sovietice şi a explorării posibilităţilor de a înainta Federaţiei Ruse – în calitate de succesor legal al URSS – o cerere de despăgubire pentru prejudiciile provocate’, se menţionează în comunicatul Ministerul Justiţiei din Estonia.

Ministrul justiţiei eston Urmas Reinsalu i-a expus omologului său leton eventualele măsuri posibile din punctul de vedere al dreptului internaţional în acest sens. La rândul său, ministrul leton Dzintars Rasnačs a evocat eventuale acţiuni care ar putea fi întreprinse pe acest subiect la nivelul ONU.

În aprilie 2016, experţii letoni au estimat la circa 185 de miliarde de euro cifra despăgubirilor care ar putea fi pretinsă Rusiei pentru prejudiciile provocate de URSS. O reprezentantă a comisiei care a făcut aceste calcule, Ruta Pazdere, declarase atunci că pierderile demografice suferite de Letonia ar putea depăşi ca despăgubire câteva zeci de miliarde de euro. Cu doi ani înainte, Letonia avansase suma de 300 de miliarde de euro drept despăgubiri pentru ‘ocupaţia sovietică’, conform Baltic News Network.

De cealaltă parte, Moscova susţine că nu poate fi vorba de vreo ocupaţie a ţărilor baltice în 1940 de către URSS, conform agenţiei de presă RIA Novosti.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Rusia nu este de acord cu termenul de ‘ocupaţie’ utilizat cu referire la perioada în care cele trei ţări baltice au făcut parte de URSS şi deci nu consideră că este posibil să se vorbească despre vreo despăgubire, potrivit agenţiei de presă TASS.

Anterior, Ministerul de Externe al Rusiei a explicat că examinează alăturarea celor trei ţări baltice – Estonia, Letonia şi Lituania – la URSS ca fiind în conformitate cu normele dreptului internaţional de la acea vreme, potrivit agenţiei de presă citate.

Potrivit istoricilor, cele trei ţări baltice au fost ocupate de Uniunea Sovietică ca urmare a prevederilor pactului de neagresiune sovieto-german din 1939, adică a celebrului Pact Ribbentrop-Molotov.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea în direct a acestuia, a anunţat postul miercuri......
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea ...
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...