Vasilescu (BNR): Declaraţiile despre chemarea lui Isărescu la Parlament au influenţat piaţa. Cursul va depinde şi de declaraţiile electorale

Deprecierea de luni a leului în raport cu euro este mai mică de un ban, iar aceste schimbări de la o zi la alta nu au cum să exprime mişcările din economie, fiind vorba de raportul dintre cerere şi ofertă, a declarat Adrian Vasilescu, consultantul de strategie al Băncii Naţionale a României (BNR), la Digi 24. Întrebat dacă declaraţii precum cea privind chemarea guvernatorului BNR la Parlament pentru a da explicaţii legate de ROBOR ar putea influenţa piaţa, Vasilescu a răspuns că "n-au cum să nu o influenţeze". El a menţionat că evoluţia cursului va depinde şi de declaraţiile electorale ce vor fi făcute.
Economica.net - lun, 21 ian. 2019, 13:39
Vasilescu (BNR): Declaraţiile despre chemarea lui Isărescu la Parlament au influenţat piaţa. Cursul va depinde şi de declaraţiile electorale

„Am mai vorbit despre schimbarea cursului. Nu s-a schimbat nimic de atunci. De altfel şi astăzi este o depreciere care nu atinge un ban. Chiar departe de un ban, chiar dacă s-a schimbat situaţia în primele 2 zecimale, de la 4,69 s-a trecut azi la 4,7. Dar, repet, deprecierea este de sub un ban. Este din nou vorba despre cerere şi ofertă, pentru că aceste schimbări de la o zi la alta nu au cum să reprezinte, să exprime mişcările din economie. Este pur şi simplu vorba despre raportul dintre cerere şi ofertă, cerere de valută, oferta de lei. În aceste condiţii, pe de o parte înregistrăm datoriile de la sfârşitul anului trecut, datoriile făcute de importatori, care îşi plătesc acum facturile. La fel, înregistrăm momente de prudenţă ale investitorilor străini care deţin titluri de stat în lei şi încearcă să se desprindă de ele, să le transforme în valută şi să aibă o valută. Şi mai sunt şi reprezentanţi ai mulţimii, deţinători de lei din rândurile populaţiei, care încearcă să-i schimbe în valută. Apare totuşi o noutate: de câteva zile foarte multe previziuni, de la oamenii care nu sunt decât cititori în stele, pentru că nu poţi face în zilele astea o analiză temeinică, o previziune temeinică, bazată pe ştiinţă, pe cunoştinţe, pe ce se întâmplă exact în economie. Nu ai cum să le faci. Este o întâmplare câţi vin azi la schimb şi câţi îşi transformă leii în euro”, a explicat Vasilescu.

Întrebat dacă declaraţii precum cea privind chemarea guvernatorului BNR la Parlament pentru a da explicaţii legate de ROBOR ar putea influenţa piaţa, Vasilescu a răspuns că „n-au cum să nu o influenţeze”.

„Cum să nu. Influenţează şi n-au cum să nu influenţeze. Dar eu m-am referit la cauzele de durată, pe care le simţim, le vedem în fiecare zi, din 3 ianuarie, prima zi bancară a acestui an, până azi la prânz, când cursul a înregistrat o paritate de 4,7081”, a precizat Adrian Vasilescu.

Totodată, referitor la posibilitatea ca investitorii să vadă România drept o ţară cu mare risc, consilierul BNR a subliniat că „investitorii sunt oameni raţionali” şi speră să nu ia decizii emoţionale.

„Investitorii sunt totuşi oameni raţionali, chiar dacă de multă vreme economişti mari aruncă şi ei ideea că de multe ori sunt emoţionali. Şi într-adevăr, apare de multe ori emoţia, emoţia creează panică şi panica determina decizii anapoda. Asta se întâmplă în economie deseori şi peste tot în lume, nu numai la noi. Dar sper că este prea devreme pentru ca investitorii importanţi pe piaţa noastră valutară să ia astfel de decizii numai emoţionale, despărţindu-se de judecăţile raţionale. Este an electoral, este an cu două runde electorale”, a mai spus Vasilescu.

El a menţionat că evoluţia cursului va depinde şi de declaraţiile electorale ce vor fi făcute.

„Mai depinde şi de declaraţiile electorale care vor fi făcute. Am mai spus şi repet, şi cred că este bine să ne repetăm tot timpul până când se va uzi bine: anul acesta discursurile electorale, discursurile celor care vor să candideze şi să obţină voturi şi în primăvară când se va candida pentru Parlamentul European, şi în toamnă spre iarnă, când se va candida pentru preşedinţia României să mutăm discursurile de la simplele motive politice, începând cu corupţia şi terminând nu mai ştiu ce minune şi să trecem pe analize economice”, a afirmat reprezentantul BNR.

Întrebat dacă e normal ca guvernatorul să meargă în Parlament să dea explicaţii sau asta ar afecta independenţa băncii centrale, Vasilescu a răspuns că este afectată eficienţa politicii monetare.

„Nu este vorba de independenţa BNR. Aş putea spune că la această oră independenţa BNR chiar nu este afectată. Nu independenţa BNR este afectată, este afectată eficienţa politicii montare, pentru că cea lovită este politica monetară şi în condiţiile acestea sigur că da, eficienţa se vede mai greu. De asta şi schimbările au mereu aceeaşi cauză, schimbările de pe piaţa valutară. Iată, avem anul acesta o trecere de la 4,6 la 4,7. Am început anul cu 4,6 şi iată avem azi 4,7. De atunci zi de zi a fost aceeaşi cauză”, a precizat Vasilescu.

Leul a continuat luni tendinţa de scădere în raport cu euro, cursul afişat de Banca Naţională a României pentru moneda europeană fiind de 4,7081 lei/euro, în creştere cu 1,06 bani (+0,23%) faţă de cel de vineri.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Craiova – Filiași: Cum va arăta lotul 2, lung de peste 14 kilometri
VIDEO Autostrada Craiova – Filiași: Cum va arăta lotul 2, lung de peste 14 kilometri
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova prezintă joi animația grafică, 3D, a lotului 2 din Autostrada Craiova – Filiași, parte a drumului de mare viteză Craiova – Târgu......
O veste bună pentru România. Împrumuturile din PNRR şi SAFE în 2026 pot însemna până la 6 miliarde euro, un context foarte bun de finanţare, spune şeful Trezoreriei Statului
O veste bună pentru România. Împrumuturile din PNRR şi SAFE în 2026 pot însemna până la 6 miliarde euro, un context ...
Anul 2026 este într-un context de finanţare foarte bun pentru reducerea costurilor prin suprapunerea de împrumuturi din ...
Un nou împrumut al statului român. Ministerul Finanţelor a luat 500 de milioane de lei de la bănci la o dobândă de 6,21% pe an
Un nou împrumut al statului român. Ministerul Finanţelor a luat 500 de milioane de lei de la bănci la o dobândă de ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol au primit autorizație de construire pentru lucrări la nodul Victoria
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol au primit autorizație de construire pentru lucrări la nodul ...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis autorizația de construire etapa 3 pentru lotul 3 din Autostrada ...