Leul se depreciază. Euro sare de 4,45 lei

Banca Naţională a României (BNR) a afişat astăzi un curs de referinţă de 4,4514 lei/euro şi 3,4337 lei/dolar.
Economica.net - mie, 03 iul. 2013, 10:03
Leul se depreciază. Euro sare de 4,45 lei

Cursul de schimb a urcat până la 4,46 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de miercuri, leul urmând evoluţia monedelor statelor din regiune, într-o piaţă cu volume de tranzacţionare peste media unei sesiuni obişnuite pentru perioada de vară, potrivit dealerilor.

La deschidere euro a fost cotat la 4,4410 – 4,4420 lei, foarte aproape de nivelurile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,4380 – 4,4420 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au urcat treptat până la 4,4580 – 4,4600 lei/euro, în cadrul unor transferuri cu volume peste media unei şedinţe obişnuite de vară, potrivit dealerilor.

De la acest moment, paritatea a scăzut uşor sub 4,46 lei/euro, iar în jurul orei 10:30, euro era cotat la 4,4550 – 4,4570 lei, respectiv cu 1,5 – 1,7 bani peste închiderea de marţi. Astfel, leul este în scădere cu aproape 0,4% în raport cu euro.

Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4391 lei pentru un euro şi 3,4076 lei pentru un dolar.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...