Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 16.05.2019

Euro începe ziua tot la 4,76 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR când a fost a treia şedinţă consecutivă la acest nivel.
Economica.net - J, 16 mai 2019, 05:39
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 16.05.2019

Euro rămâne la 4,76 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Pe 14 mai, euro a ajuns la cea mai ridicată valoare pe care a înregistrat-o în faţa leului din 18 aprilie. Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro. 

Cursul EUR/RON va creşte, în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7946, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8541, conform unei analize realizate de CFA România.

Băncile comerciale au anunţat pe 15 mai cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,78 lei şi 4,83 lei.

Dolarul scade la 4,24 lei, faţă de 4,25 lei, cursul anunţat de BNR ieri. Moneda americană a atins pe 25 aprilie cea mai ridicată valoare din 15 martie 2017, în faţa monedei naţionale. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,7615 lei/euro, 4,2506 lei/dolar, 4,2221 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a rămas la 3,28%, acelaşi nivel cu cel din şedinţa precedentă când a atins cea mai mică valoare din 2 aprilie 2019. Pe 23 aprilie, ROBOR 3M a ajuns la cea mai ridicată valoare din 3 august 2018. La 1 aprilie, ROBOR la trei luni era cotat la 3,23%.

ROBOR la şase luni a scăzut la 3,37%, faţă de 3,38%, nivelul din şedinţa precedentă şi a atins cel mai scăzut nivel din 2 aprilie 2019.

ROBOR 2019 – IRCC  BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%. Calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018, IRCC ar putea fi aplicat doar creditelor de consum, imobiliare şi cardurilor de credit şi descoperit de cont nou acordate de bănci. Faţă de media pe trim. IV 2018 afişată în trecut de BNR de 2,39%, indicele oficial anunţat astăzi a scăzut la 2,36%, fiind şterse probabil zilele în care nu a existat nici o tranzacţie pe interbancar. IRCC este mult mai mic decât ROBOR deoarece este un rezultat al negocierilor dintre bănci la împrumuturile efective realizate între ele şi datorită faptului că sunt dobânzile percepute cu aproximativ două trimestre în urmă şi ca medie, nu doar ROBOR din ultima zi lucrătoare a lunii la finalulul fiecărui trimestru ca până acum.

Aurul a crescut la 177,4524 lei pentru un gram, faţă de 176,8208 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă şi atinge cea mai ridicată valoare din 28 martie 2019. Pe 20 februarie 2019, aurul a ajuns la 181,3376 lei/gram, cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani (182,4256 lei pentru un gram).

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina afirmă că a avariat trei platforme petroliere ruseşti în Marea Caspică. Toate sunt ale Lukoil
Ucraina afirmă că a avariat trei platforme petroliere ruseşti în Marea Caspică. Toate sunt ale Lukoil
Armata ucraineană a efectuat atacuri în Marea Caspică, avariind trei platforme petroliere ruseşti, a raportat duminică Statul Major General din Kiev pe Telegram, relatează dpa, citată de......
Israel bombardează presupuse poziții Hezbollah din Liban
Israel bombardează presupuse poziții Hezbollah din Liban
Armata israeliană a lansat duminică zeci de bombardamente în sudul Libanului, vizând presupuse infrastructuri militare ...
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa susține că statele NATO poartă discuţii „constructive” privind Groenlanda
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa susține că statele NATO poartă discuţii „constructive” privind ...
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, americanul Alexus Grynkewich declară că țările membre NATO poartă ...
Instituţiile şi autorităţile publice aveau în noiembrie 1,2 milioane de angajați, cu 290 mai puţini decât în octombrie
Instituţiile şi autorităţile publice aveau în noiembrie 1,2 milioane de angajați, cu 290 mai puţini decât în octombrie
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în noiembrie 2025, de 1.280.562, ...