Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 28.05.2019

Leul începe ziua la valori apropiate de cele anunţate ieri la cursul de referinţă BNR, în comparaţie cu euro şi dolarul.
Economica.net - mar, 28 mai 2019, 04:51
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 28.05.2019

Euro rămâne la 4,76 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR (4,7601 lei/euro) când a fost a unsprezecea şedinţă în care euro se află la 4,76 lei, la cursul anunţat de banca centrală. Pe 21 mai, euro a ajuns la cea mai ridicată valoare din 29 martie 2019. Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro. 

Cursul EUR/RON va creşte, în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7946, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8541, conform unei analize realizate de CFA România.

Băncile comerciale au anunţat pe 27 mai cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,78 lei şi 4,83 lei.

Dolarul rămâne la 4,25 lei, cursul anunţat de BNR ieri. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,7601 lei/euro, 4,2518 lei/dolar, 4,2288 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a rămas la 3,27%, acelaşi nivel cu cel din şedinţa precedentă când ROBOR 3M a atins cea mai mică valoare din 2 aprilie 2019. Pe 23 aprilie, ROBOR 3M a ajuns la cea mai ridicată valoare din 3 august 2018. La 1 aprilie, ROBOR la trei luni era cotat la 3,23%.

ROBOR la şase luni a scăzut la 3,38%, faţă de 3,39%, nivelul din şedinţa precedentă.

ROBOR 2019 – IRCC  BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%. Calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018, IRCC ar putea fi aplicat doar creditelor de consum, imobiliare şi cardurilor de credit şi descoperit de cont nou acordate de bănci. Faţă de media pe trim. IV 2018 afişată în trecut de BNR de 2,39%, indicele oficial anunţat astăzi a scăzut la 2,36%, fiind şterse probabil zilele în care nu a existat nici o tranzacţie pe interbancar. IRCC este mult mai mic decât ROBOR deoarece este un rezultat al negocierilor dintre bănci la împrumuturile efective realizate între ele şi datorită faptului că sunt dobânzile percepute cu aproximativ două trimestre în urmă şi ca medie, nu doar ROBOR din ultima zi lucrătoare a lunii la finalulul fiecărui trimestru ca până acum.

Aurul a crescut nesemnificativ la 175,8507 lei pentru un gram, faţă de 175,4191 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 15 mai, aurul a atins cea mai ridicată valoare din 28 martie 2019. Pe 20 februarie 2019, aurul a ajuns la 181,3376 lei/gram, cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani (182,4256 lei pentru un gram).

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...