Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 29.05.2019

Euro începe ziua tot la 4,76 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Dolarul creşte uşor.
Economica.net - mie, 29 mai 2019, 05:21
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 29.05.2019

Euro rămâne la 4,76 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR când a fost a douăsprezecea şedinţă în care euro se află la 4,76 lei, la cursul anunţat de banca centrală. Pe 21 mai, euro a ajuns la cea mai ridicată valoare din 29 martie 2019. Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro. 

Cursul EUR/RON va creşte, în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7946, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8541, conform unei analize realizate de CFA România.

Băncile comerciale au anunţat pe 28 mai cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,78 lei şi 4,83 lei.

Dolarul creşte la 4,26 lei, faţă de 4,25 lei, cursul anunţat de BNR ieri. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Lira sterlină a scăzut până la 5,3901 lei, cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni (15 februarie 2019) în faţa leului.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,7619 lei/euro, 4,2538 lei/dolar, 5,3901 lei/liră sterlină, 4,2383 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a scăzut la 3,26%, faţă de 3,27%, nivelul din şedinţa precedentă şi a atins cea mai mică valoare din 2 aprilie 2019. La 1 aprilie, ROBOR la trei luni era cotat la 3,23%.

ROBOR la şase luni a rămas la 3,38%.

ROBOR 2019 – IRCC  BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%. Calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018, IRCC ar putea fi aplicat doar creditelor de consum, imobiliare şi cardurilor de credit şi descoperit de cont nou acordate de bănci. Faţă de media pe trim. IV 2018 afişată în trecut de BNR de 2,39%, indicele oficial anunţat astăzi a scăzut la 2,36%, fiind şterse probabil zilele în care nu a existat nici o tranzacţie pe interbancar. IRCC este mult mai mic decât ROBOR deoarece este un rezultat al negocierilor dintre bănci la împrumuturile efective realizate între ele şi datorită faptului că sunt dobânzile percepute cu aproximativ două trimestre în urmă şi ca medie, nu doar ROBOR din ultima zi lucrătoare a lunii la finalulul fiecărui trimestru ca până acum.

Aurul a scăzut nesemnificativ la  175,5314 lei pentru un gram, faţă de 175,8507 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 15 mai, aurul a atins cea mai ridicată valoare din 28 martie 2019. Pe 20 februarie 2019, aurul a ajuns la 181,3376 lei/gram, cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani (182,4256 lei pentru un gram).

Te-ar mai putea interesa și
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei
Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990....
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2 se prelungesc, din cauza vremii
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2 se prelungesc, din cauza vremii
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, ...
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în martie cu 1,4 puncte
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în martie cu 1,4 puncte
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna martie cu 1,4 puncte, până la ...
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, pentru că fermierii vietnamezi aşteaptă contracte mai avantajoase
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, pentru că fermierii vietnamezi aşteaptă contracte mai avantajoase
Preţurile la cafea îşi vor continua ascensiunea meteorică, în condiţiile în care vremea nefavorabilă, şi mai ales ...