Leul slăbeşte în faţa euro. Cursul a sărit cu doi bani pe piaţa interbancară, la 4,52 lei pe euro

Cursul de schimb a sărit cu peste doi bani pe piaţa interbancară în prima parte a şedinţei de traznacţionare de miercuri, la peste 4,52 lei/euro, de la 4,4950 lei/euro la finalul zilei anterioare.
Economica.net - mie, 01 feb. 2017, 04:39
Leul slăbeşte în faţa euro. Cursul a sărit cu doi bani pe piaţa interbancară, la 4,52 lei pe euro

Euro creşte la 4,52 lei, faţă de 4,50 lei, cursul BNR anunţat ieri când a fost a treia şedinţă consecutivă la acest nivel. Moneda europeană a atins minimul ultimelor două luni şi jumătate pe 13 ianuarie 2017. Mai precis leul nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa euro din 25 octombrie 2016 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4909 lei/euro. Pe 30 decembrie 2016, euro a atins maximul ultimilor trei ani (4,5411 lei/euro – 30 decembrie 2016, 4,5447 lei/euro 10 ianuarie 2014).

Potrivit cotaţiilor Bloomberg, cel mai ridicat curs la care au fost efectuate tranzacţii marţi, până la orele prânzului, pe piaţa interbancară a fost de 4,5277 lei pentru un euro.

Ciprian Dascălu, economist şef ING Bank, ne-a declarat că se observă o creştere a randamentelor la titlurile de stat pe termen lung, mai exact o creştere de 14 puncte de bază, fapt care indică vânzări de titluri de stat pe termen lung deţinute de nerezidenţi, fapt care crează o serie de presiuni pe cursul de schimb.

Surse din piaţa bancară ne-au declarat că, în ciuda faptului că, de la ora 9.00 dimineaţa, de la deschiderea pieţei, şi până la ora 12.00, s-au tranzacţionat peste 100 de milioane de euro (cam cât se tranzacţionează într-o zi normală pe tot parcursul ei nu doar în trei ore), situaţia nu arată chiar atât de rău. După toate probabilităţile, investitorii mai aşteaptă să vadă cum vor fi stabilite detaliile finale ale ordonanţei privind modificările din Codul Penal.

Dolarul scade la 4,19 lei, faţă de 4,20 lei, cursul BNR de ieri. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Francul scade la 4,20 lei, faţă de 4,22 lei, cursul anunţat ieri de BNR.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,5038 lei/euro, 4,2267 lei/franc elveţian şi 4,2072 lei/dolar.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...