Leul, la minimul anului. Curs BNR: 4,3598 lei/euro

Lovitură sub centură pentru românii care au rate în euro. Cursul monedei europene a ajuns vineri la cel mai înalt nivel din acest an. Analiştii străini spun, însă, că leul stă încă bine. În câteva luni, ar putea ajunge chiar şi la 4,65 de lei.
Economica.net - vin, 18 nov. 2011, 11:29

Tensiunile din zona euro sunt principalul pericol pentru leu, însă şi decizia BNR de a reduce dobânda de referinţă la 6% contribuie la slăbirea monedei naţionale. Leul a suferit cea mai mare înfrângere în faţa euro chiar vineri când Banca Naţională a României (BNR) a anunţati un curs de referinţă de 4,3598 lei/euro, în vreme ce dolarul american a fost cotat la 3,2255 lei/dolar.

Pe piaţa interbancară, leul avea tendinţa de a se deprecia şi mai mult în ultimele zile, însă dealerii suspectează că doar mâna protectoare a BNR a ţinut cursul euro sub 4,36 lei. De altfel, de la începutul anului, leul a pierdut mai puţin de 2% din valoare în faţa euro, mult mai puţin decât alte valute din regiune.

Analiştii străini spun, însă, că leul stă încă bine. În câteva luni, ar putea ajunge chiar şi la 4,65 de lei. Cea mai dură prognoză vine de la danezii de la Danske Bank, care spun că euro ar putea fi cotat cu 4,65 lei în ianuarie 2012. Ceva mai optimişti, analiştii băncii franceze BNP Paribas mizează pe un curs de 4,5 lei în următoarele şase luni. ING estimează că leul ar putea atinge minimul record de 4,40 lei/euro până la sfârşitul anului.

„Ne-am ajustat uşor în creştere prognozele pentru perechea euro/leu având în vedere persistenţa problemelor datoriilor suverane din zona euro şi perspectiva ING privind un dolar SUA mai apreciat. Ne aşteptăm acum ca leul să atingă minimul record de 4,40/euro până la sfârşitul anului”, se precizează în raportul băncii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul Sănătate 2021-2027, după ce inițial proiectul fusese inclus în PNRR
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul ...
Primăria Municipiului Oradea a anunţat luni semnarea contractului de finanţare pentru construirea şi dotarea noului Spital de Boli Infecţioase şi Pneumologie din Oradea, în valoare totală de......
Autoritățile din Veneția plănuiesc să crească taxa impusă turiștilor pentru intrarea în oraș la 30 de euro
Autoritățile din Veneția plănuiesc să crească taxa impusă turiștilor pentru intrarea în oraș la 30 de euro
Autorităţile din Veneţia analizează extinderea taxei pe turism, aplicarea ei pentru o perioadă mai mare din an şi majorarea ...
Ministerul Finanțelor a împrumutat 335,5 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor a împrumutat 335,5 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 335,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de ...
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia a "pierdut controlul" asupra industriei sale de motorină şi ...