Liber pentru toţi prosumatorii în programul AFM de baterii (stocare energie). E discriminare! – Avertisment pentru Guvern de la APCE

Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (APCE) cere să fie incluşi toţi prosumatorii în programul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) destinat stocării energiei.
AGERPRES - vin, 15 mai 2026, 14:50
Liber pentru toţi prosumatorii în programul AFM de baterii (stocare energie). E discriminare! - Avertisment pentru Guvern de la APCE

„APCE avertizează public că formularea introdusă în proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru anul 2026 privind destinaţia subvenţionării stocării încalcă flagrant principiul egalităţii de tratament şi poate genera una dintre cele mai grave forme de discriminare administrativă împotriva prosumatorilor din România”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei citat de Agerpres.

Conform organizaţiei, cele 400 milioane de lei propuse pentru finanţarea bateriilor de stocare ar urma să fie acordate exclusiv persoanelor care au beneficiat anterior de programele Casa Verde finanţate de AFM.

„Cu alte cuvinte, statul român ar urma să împartă prosumatorii în două categorii: aproximativ 130.000 prosumatori ‘acceptaţi’ de AFM şi finanţaţi de stat; aproximativ 180.000 prosumatori excluşi, care şi-au construit sistemele din credite bancare sau economii personale”, remarcă Asociaţia.

APCE consideră că o asemenea abordare reprezintă „o segregare administrativă inacceptabilă şi un posibil act discriminatoriu” care va fi contestat prin toate mijloacele legale atât la nivel naţional cât şi european.

„Ceea ce conducerea AFM şi Ministerul Mediului pare să ignore este faptul că peste jumătate dintre prosumatorii persoane fizice din România au investit în ultimii cinci ani peste 2,2 miliarde de euro din resurse proprii pentru instalarea sistemelor fotovoltaice. Aceşti cetăţeni nu pot fi excluşi arbitrar de la un program public destinat stocării energiei fără consecinţe juridice majore”, se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei, Certificatul de racordare cu calitatea de prosumator nu face diferenţa între prosumatori finanţaţi de stat, prosumatori care au investit din credite bancare sau prosumatori care au investit din propriul buzunar.

APCE avertizează că, în cazul în care proiectul va fi adoptat în forma actuală, va înainta plângere prealabilă împotriva ghidului şi programului AFM; acţiune în contencios administrativ pentru suspendarea programului şi a bugetului in totalitatea lui; sesizare către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD); sesizare către Avocatul Poporului; plângere către Comisia Europeană; sesizare către Reţeaua Europeană a Organismelor de Egalitate – EQUINET.

Te-ar mai putea interesa și
Startup-ul românesc .lumen își extinde activitatea în Japonia alături de Toyota Mobility Foundation
Startup-ul românesc .lumen își extinde activitatea în Japonia alături de Toyota Mobility Foundation
.lumen, compania românească din spatele Ochelarilor pentru Nevăzători, își extinde activitatea în Japonia alături de Toyota Mobility Foundation, trecând de la testarea tehnologiei la primii......
România a fost pe primul loc în UE la creşterea lucrărilor de construcţii, în luna iunie – date Eurostat
România a fost pe primul loc în UE la creşterea lucrărilor de construcţii, în luna iunie – date Eurostat
Lucrările de construcţii au scăzut în Uniunea Europeană, în luna iunie 2026, comparativ cu luna mai 2026, însă România ...
Nouă baterie de dimensiuni mari în România. 220 MWh, parteneriat între WALDEVAR și GEN-I, va fi gata peste un an
Nouă baterie de dimensiuni mari în România. 220 MWh, parteneriat între WALDEVAR și GEN-I, va fi gata peste un an
Pe măsură ce sistemele de stocare în baterii devin o componentă esențială a infrastructurii energetice, WALDEVAR Energy ...
DHL pariază pe China și investește 177 de milioane de euro în Shenzhen Gateway și lansarea unei noi rute intercontinentale
DHL pariază pe China și investește 177 de milioane de euro în Shenzhen Gateway și lansarea unei noi rute intercontinentale
DHL Express anunță că își extinde infrastructura logistică și rețeaua aeriană din China, consolidându-și capacitatea ...