Licitaţia pentru sistemul de emitere a actelor de stare civilă a fost suspendată

Licitaţia pentru sistemul informatic de depunere a cererilor şi emitere online a actelor de stare civilă a fost suspendată luni, după ce firma Lex Consulting Miercurea-Ciuc (Harghita) a contestat procedura de atribuire a contractului, estimat la 151,5 milioane lei (34,4 milioane euro), cu TVA.
Economica.net - mar, 24 sept. 2013, 20:10
Licitaţia pentru sistemul de emitere a actelor de stare civilă a fost suspendată

„Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire şi dispune suspendarea procedurii de atribuire, iniţiată prin publicarea în SEAP a anunţului de participare 145642/07.08.2013, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare”, se arată într-o decizie a Consiliului Naţional de Soluţionare a Constestaţiilor (CNSC), publicată pe pagina web a instituţiei.

Lex Consulting a solicitat Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI), printr-o cerere de clarificare, să elimine din caietul de sarcini cerinţa prin care autoritatea contractantă impune ofertanţilor să prezinte pentru expertul în informare şi publicitate o certificare privind absolvirea unui curs autorizat şi acreditat de specializare în domeniul finanţărilor din fonduri structurale şi de coeziune europene.

MSI a menţinut aceast criteriu de participare.

De asemenea, miniosterul a respins şi solicitarea privind eliminarea cerinţei ca expertul coordonator al echipei de scanare/indexare să deţină cunoştinţe de bază privind o metodologie de management a serviciilor de tehnologie a informaţiei, dovedite prin prezentarea unei diplome/certificări în domeniu.

Constestaţia Lex Consulting a fost depusă la CNSC la 16 septembrie.

Firma a fost înfiinţată în 2002 şi are ca obiect de activitate serviciile de consultanţă în domeniul relaţiilor publice şi al comunicării.

În 2012, potrivit datelor transmise Ministerului Finanţelor Publice, Lex Consulting a înregistrat o cifră de afaceri de 10.000 lei, de la 12.446 lei în urmă cu un an, şi un profit net de 4.620 lei.

Unicul asociat al firmei este o persoană fizică – Tudor-Marian Miron.

Licitaţia pentru sistemul informatic de depunere a cererilor şi emitere online a actelor de stare civilă a fost lansată în prima parte a lunii august.

Termenul limită pentru deschiderea ofertelor a expirat luni, 23 septembrie.

Potrivit documentaţiei de atribuire, viitorii ofertanţi vor depune o garanţie de participare de 2,44 milioane lei.

De asemenea, la licitaţie pot participa firme care au înregistrat, în ultimii trei ani, o cifră de afaceri medie de cel puţin 240 milioane de lei (fără TVA).

Proiectul a fost anunţat în luna aprilie de ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica.

„România va avea la finele anului 2014 un sistem informatic care va face uitată birocraţia la emiterea actelor de stare civilă, acestea urmând să fie obţinute de către cetăţeni prin simpla prezentare a unui act de identitate la primărie”, a declarat Nica atunci, adăugând că proiectul presupune, printre altele, scanarea tuturor actelor de stare civilă din România din ultimii 100 de ani.

Potrivit MSI, pentru realizarea sistemului informativ au fost alocate 154 milioane de lei, din care 127,36 milioane de lei din fonduri europene şi 26,64 milioane de lei de la bugetul de stat.

Printre beneficiarii proiectului se numără Direcţia Generală de Asistenţă Socială, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Finanţelor, Casa Naţională pentru Pensii Publice, Casele de pensii private, Casa de Pensii Militare, Institutul Naţional de Statistică, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă şi Curtea de Conturi.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...