Licitaţia pentru tramvaie noi în Capitală continuă. Contestaţia Alstom a fost respinsă şi de Curtea de Apel Bucureşti

Contestaţia Alstom la licitaţia Primăriei Bucureşti pentru achiziţia a 100 de tramvaie noi a fost respinsă şi de Curtea de Apel Bucureşti, după ce anterior fusese respinsă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Rămâne de văzut dacă tramvaiele franţuzeşti vor intra totuşi în competiţia pentru cel mai mare contract de tramvaie din ţară, estimat la 180 de milioane de euro.
Anemona Andone - J, 07 mart. 2019, 19:37
Licitaţia pentru tramvaie noi în Capitală continuă. Contestaţia Alstom a fost respinsă şi de Curtea de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti a respins pe 6 martie plângerea Alstom în cadrul licitaţiei Primăriei Capitalei pentru achiziţia a 100 de tramvaie. Anterior, CNSC a respins la rândul său contestaţia producătorului francez de material rulant.

Prin urmare, Primăria Bucureşti poate continua procedura achiziţiei de tramvaie, iar până pe 15 martie urmează să fie primească ofertele firmelor interesate.

Producătorul autohton de tramvaie Astra Vagoane Călători şi-a anunţat deja intenţia de a participa la licitaţie. Rămâne de văzut dacă Alstom şi alţi producători vor intra în competiţie.

În contestația respinsă, Alstom a solicitat, printre altele, „modificarea termenului restrictiv de 45 de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor până la care ofertanții au dreptul să solicite clarificări”.

De asemenea, a cerut „prelungirea termenului restrictiv de livrare din primul an contractual, stabilit în prezent ca fiind de 9 luni de la semnarea contractului, respectiv termenul de omologare, stabilit în prezent ca fiind de 3 luni”.

Alstom a mai solicitat „modificarea valorii temperaturii minime de la -33 grade Celsius la -25 grade Celsius (referitor la cerința privind domeniul temperaturilor de utilizare), acceptarea și a motoarelor electrice cu magneți permanenți (referitor la cerința privind motorul electric de tracțiune), acceptarea și a valorii de 500 mm pentru lățimea minimă a culoarului de trecere, precum și acceptarea și a altor tipuri de boghiuri, nu numai boghiurile liber pivotante”.

Producătorul de material rulant din Franţa a mai cerut creşterea pragului minim de 28 milioane de lei, stabilit pentru valoarea cumulată a contractelor încheiate pentru livrarea de tramvaie. Cu privire la această cerinţă, productorul român de tramvaie Astra Vagoane Călători a depus cerere de intervenţie şi a solicitat CNSC să respingă contestaţia Alstom.

Primăria Muncipiului Bucureşti a publicat pe 11 decembrie anunţul pentru achiziţia a 100 de tramvaie, valoarea estimată a contractului fiind de 845,68 milioane de lei, fără TVA (180 milioane de euro).

Una dintre condiţiile pentru participare la licitaţie este ca „media cifrei de afaceri anuale a ofertantului pe ultimii 3 ani (2015, 2016, 2017) să fie de minim 280.000.000 lei.”

De asemenea, pentru a participa la licitaţie, companiile trebuie să depună de asemenea documente din care să reiasă că au livrat/furnizat produse similare cu cele care fac obiectul achiziţiei, la nivelul unuia sau mai multor contracte în valoare cumulată de minim 28.000.000 lei, cu indicarea datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi.

Oferta trebuie să conţină cinci variante de design şi toate tramvaiele vor fi fabricate de acelaşi producător sub aceeaşi marcă. De asemenea, ofertantul trebuie să prezinte şase planuri de vopsire monocoloră pentru tramvaie şi anume alb, orange, roşu, galben, verde şi albastru, însoţite de câte şapte nuanţe.

Potrivit caietului de sarcini, bicicliştii vor avea posibilitatea să urce bicicletele în noile tramvaie, care vor avea două locuri pentru depozitarea acestora. Transportul biciletelor se va realiza printr-un sistem de prindere rabatabil la capătul vehiculului, la ultima uşă dublă.

Tramvaiele trebuie să aibă 36 de metri, podeaua coborâtă integral şi cinci uşi duble. Contractul include, de asemenea, piesele de schimb, consumabilele, serviciile de punere în funcţiune, servicii de întreţinere, service şi remedierea defecţiunilor pe perioada garanţiei. Totodată, câştigătorul va asigura şi şcolarizarea personalului care va opera tramvaiele.

Pentru reglarea temperaturii la interior, vehiculele vor utiliza iarna un sistem de încălzire care va realiza o temperatură de minim 10 grade în maxim jumătate de ora când afară vor fi -20 de grade Celsius. Pe timp de vară, sistemul de ventilaţie forţată va înlocui volum de aer de la interior în maxim 15 minute şi va intra automat în funcţiune cu un termostat reglabil, fixat la 24 de grade Celsius. De asemenea, tramvaiele vor avea senzori de temperatură.

Termenul limită de depunere a ofertelor era data de 14 februarie 2019, dar a fost prelungit ulterior până pe 15 martie. Potrivit anunţului publicat în sistemul electronic de achiziţii, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ. 

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...