Licitaţia pentru trenuri de metrou CAF a fost anulată. Se va face alta la începutul lui 2017

Licitaţia organizată de Metrorex în vederea achiziţiei unui număr de 51 de trenuri poate fi anulată şi se poate declanşa una nouă, care ar putea avea loc la începutul anului viitor, a anunţat, duminică, directorul general al Metrorex, Marin Aldea. 
Economica.net - D, 27 nov. 2016, 14:17
Licitaţia pentru trenuri de metrou CAF a fost anulată. Se va face alta la începutul lui 2017

„Ştiţi că în 2014 am declanşat o licitaţie pentru încheierea unui acord-cadru în vederea achiziţiei de 43 până la 51 de trenuri şi au fost nişte probleme în cadrul derulării acelei proceduri. La momentul actual suntem într-o altă fază, în sensul că strategia de achiziţie s-a schimbat, iar Magistrala 5 a fost structurată în trei secţiuni faţă de anul 2014. Ultima secţiune, Iancului – Pantelimon, se va realiza în perioada 2023 – 2028, aşa încât, la momentul actual, avem nevoie de 26 de trenuri de metrou. Noi am făcut o adresă la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice pentru a ne lămuri dacă putem să anulăm acea licitaţie şi am primit un răspuns în sensul că acea licitaţie se poate anula şi putem declanşa o nouă procedură de achiziţie în contextul noii strategii”, a explicat Marin Aldea. 

Potrivit acestuia, noua licitaţie ar putea avea loc la începutul lui 2017, iar trenurile cele noi ar putea intra în depoul Metrorex după un an şi jumătate – doi ani, dacă nu vor fi contestaţii. 

„Licitaţia pentru trenurile noi, după răspunsul ANAP, ar putea avea loc la începutul anului viitor, iar trenurile vin de obicei cam după un an jumătate – doi ani. Cam atât durează, dacă nu sunt contestaţii sau nu apar alte probleme”, a explicat şeful Metrorex. 

În 26 iunie 2014, Metrorex SA a lansat procedura de achiziţie publică pentru atribuirea acordului – cadru „Achiziţia de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon”, având ca obiect cumpărarea a cel mult 51 trenuri noi de metrou (a câte şase vagoane). 

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Valeriu Picu, angajat al Metrorex SA, membru al comisiei de licitaţie, în dosarul privind achiziţia de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon. El este acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. 

În dosar a fost deferit justiţiei şi Ovidiu Băncescu, în calitate de reprezentant al Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao, firmă participantă la licitaţie, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. 

Valeriu Picu, angajat al Metrorex SA şi membru al comisiei de licitaţie pentru achiziţia de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, i-a furnizat informaţii confidenţiale, telefonic şi prin email, lui Ovidiu Băncescu, reprezentantul uneia dintre firmele competitoare, care ulterior a fost declarată câştigătoare, potrivit rechizitoriului prin care cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, dat publicităţii pe 15 decembrie 2015. 

„(…) în perioada octombrie 2014 – martie 2015, inculpatul Picu Valeriu i-a furnizat inculpatului Băncescu Ovidiu, în mod constant, informaţii esenţiale legate de derularea procedurilor şi caracteristicile celorlalte oferte existente. Precizăm că informaţiile au fost furnizate inclusiv telefonic, cât şi prin transmiterea de email-uri, fiind clare şi explicite aşa cum este de fapt şi scopul acestora, respectiv furnizarea de informaţii confidenţiale”, se precizează în rechizitoriu. 

Potrivit unui comunicat al DNA transmis pe 15 decembrie 2015 AGERPRES, valoarea estimată a contractului s-a stabilit la suma de 1.556.259.680 lei, sursa de finanţare urmând a se asigura din credit extern garantat de stat (BEI) şi de la bugetul de stat. Acordul-cadru urma a se perfecta cu un singur operator economic, pentru o durată de 84 luni. 

„Procedura de achiziţie este cea a licitaţiei deschise, valoarea estimată fiind de 1.556.259.680 lei, iar criteriul de evaluare a ofertelor este reprezentat de ‘oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic’. În acest context, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, Ovidiu Băncescu l-a determinat pe Valeriu Picu, membru al comisiei de licitaţie, să furnizeze, în mod continuu, informaţii cu caracter confidenţial vizând desfăşurarea licitaţiei, reprezentanţilor uneia dintre societăţile participante la licitaţie. Aceste informaţii se refereau inclusiv la ofertele şi condiţiile celorlalţi contracandidaţi, având ca rezultat vicierea gravă a procedurii de licitaţie”, susţin procurorii. 

Anchetatorii au reţinut că informaţiile confidenţiale erau oferite atât în scopul adjudecării licitaţiei de către firma respectivă, cât şi pentru ca Valeriu Picu să continue să încaseze foloase (contravaloarea traducerilor solicitate de Băncescu şi efectuate prin intermediul unei PFA aparţinând unei rude a angajatului Metrorex). 

DNA menţionează că firma respectivă a fost desemnată câştigătoare, însă contractul de atribuire nu a fost încheiat din cauză că, în prezent, procedură este suspendată.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a ajuns la o rețea de peste 1.000 de magazine operate de fiecare dintre cele două companii pe care le controlează în......
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...