Licitația pentru vânzarea combinatului Liberty Galați se complică foarte mult. Compania Liberty Ostrava a înscris în Cartea Funciară din România interdicția de vânzare a mai multor active

Combinatul Liberty Ostrava din Cehia a anunțat astăzi că mai multe active importante ale Liberty Galați, unitate care urmează să fie scoasă la licitație pe 19 iunie 2026, au fost puse sub interdicția de a fi înstrăinate.
Cristian Negrei - lun, 15 iun. 2026, 17:19
Licitația pentru vânzarea combinatului Liberty Galați se complică foarte mult. Compania Liberty Ostrava a înscris în Cartea Funciară din România interdicția de vânzare a mai multor active

Potrivit companiei cehe, potențialii cumpărători se confruntă cu un risc juridic suplimentar, după ce interdicția de transfer a unor proprietățicheie ale Liberty Galați, dispusă printr-o măsură provizorie de către Tribunalul Districtual din Ostrava, a fost înscrisă în Cartea Funciară din România.

Măsura provizorie vizează active ale Liberty Galați situate pe platforma industrială din Galați, inclusiv facilități de producție și operaționale. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galați a înscris interdicția în Cartea Funciară, făcând astfel situația vizibilă și verificabilă pentru orice entitate interesată să achiziționeze activele.

„Interdicția de vânzare a proprietăților vizate este obligatorie, iar contestația formulată de Liberty Galați nu schimbă cu nimic lucrurile. Înscrierea în Cartea Funciară face ca această situație să fie vizibilă și verificabilă pentru orice entitate interesată”, a declarat Simon Petak, reprezentantul TP Insolvence v.o.s., administratorul judiciar al Liberty Ostrava.

TP Insolvence subliniază că, indiferent de continuarea formală a procedurii de vânzare, activele vizate rămân supuse regimului juridic instituit prin măsura provizorie. Potrivit dreptului ceh, orice act juridic care încalcă o măsură provizorie este nul, iar măsurile provizorii emise într-un stat membru UE sunt executorii în toate celelalte state membre, conform dreptului european.

„Rolul nostru este să protejăm drepturile creditorilor Liberty Ostrava și să ne asigurăm că activele acoperite de măsura provizorie nu sunt transferate cu încălcarea unei hotărâri judecătorești obligatorii”, a adăugat Simon Petak.

Compania cehă a evitat să spună în comunicat că a blocat vânzarea în totalitate a Liberty Galați, dar din scurtul comunicat transmis pare că asta va rezulta.

Liberty Ostrava și Liberty Galați au făcut parte din GFG Alliance, un grup industrial internațional care a achiziționat mai multe active siderurgice europene de la ArcelorMittal în 2019. Liberty Ostrava a intrat în insolvență în 2024, iar platforma sa de producție a fost vândută unui investitor strategic.

În data de 12 mai 2026, combinatul Liberty Ostrava a anunțat că o instanță din Cehia a dispus o măsură provizorie care vizează o parte din activele de producție ale Liberty Galați, inclusiv unități operaționale esențiale pentru producție, potrivit unui comunicat de presă care vine din Cehia.

Decizia, emisă la 17 martie 2026, împiedică Liberty Galați să vândă sau să dispună în orice alt mod de respectivele active până la soluționarea litigiului dintre Liberty Ostrava și Liberty Galați de către instanțele competente. CITR, administrator al combinatului siderurgic, spune că vânzarea se poate face însă.

În replică, în aceeași zi, administratorul Liberty Galați a transmis presei că unitatea se poate vinde și că licitația va merge mai departe.

”Combinatul Siderurgic Galați poate fi scos în continuare la vânzare. Suma pretinsă de Liberty Ostrava urmează să fie stabilită de instanțele din Cehia, însă modul în care această creanță va fi recuperată se decide în România, în cadrul procedurii de concordat preventiv a Liberty Galați. Măsura din Ostrava are caracter provizoriu, nu este o soluție finală, este contestată și face deja obiectul unor apărări juridice în Cehia, astfel încât nu oprește procesul de vânzare și derularea licitației pentru combinat”, ne-au transmis reprezentanții CITR.

În data de 18 mai 2026, administratorul Liberty Galați a anunțat că a scos din nou combinatul la licitație, data fiind modificată din 17 iunie în 19 iunie.

 

Ce s-a întâmplat la Ostrava

Liberty Ostrava, o oțelărie cu o capacitate de peste 3,6 milioane de tone de oțel pe an din Cehia și Liberty Galați au făcut anterior parte din grupul GFG Alliance (Gupta Family Group Alliance), deținut de omul de afaceri indian Sanjeev Gupta.

“În urma dificultăților financiare cu care s-a confruntat grupul încă din 2021, Liberty Ostrava a intrat într-o procedură de insolvență supravegheată de instanță, proces în urma căruia platforma sa de producție a fost vândută către un investitor strategic, fiind astfel menținute peste 2.000 de locuri de muncă și asigurată continuitatea activității.

Administratorul insolvenței Liberty Ostrava acționează acum în baza unui mandat legal care vizează recuperarea sumelor restante, în beneficiul creditorilor săi”, arată comunicatul.

Liberty Galați ar avea o datorie față de Liberty Ostrava de peste 40 de milioane de euro, având la bază un contract de împrumut încheiat formal în octombrie 2023.

Contractul conține o clauză de jurisdicție exclusivă care desemnează instanțele din Ostrava drept for competent pentru soluționarea oricăror litigii. În aprilie 2024, Liberty Galați a efectuat o plată către Liberty Ostrava în baza acestui acord, repreze

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA a deschis oficial Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanţa
ANSVSA a deschis oficial Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanţa
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a deschis oficial, luni, Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanţa, marcând debutul campaniei de......
Grupul Rolls-Royce a câștigat în fața rivalilor de la GE Vernova și va furniza reactoare modulare mici companiei suedeze de utilități Vattenfall
Grupul Rolls-Royce a câștigat în fața rivalilor de la GE Vernova și va furniza reactoare modulare mici companiei suedeze ...
Compania suedeză de utilităţi Vattenfall a anunţat luni că a selectat Rolls-Royce drept furnizor de reactoare nucleare ...
Amenințarea dronelor din Rusia – Europa pregăteşte noi măsuri pentru siguranţa frontierei estice a UE
Amenințarea dronelor din Rusia – Europa pregăteşte noi măsuri pentru siguranţa frontierei estice a UE
Parlamentul European va dezbate marţi, în plenul de la Strasbourg, situaţia de securitate de la frontiera estică a Uniunii ...
Studiu ASE: Expansiunea platformelor precum Temu și Shein poate genera pierderi de 1,78 de miliarde de lei pentru economie
Studiu ASE: Expansiunea platformelor precum Temu și Shein poate genera pierderi de 1,78 de miliarde de lei pentru economie
Expansiunea accelerată a platformelor non-UE poate avea efecte negative semnificative asupra economiei românești, dacă ...