Liderii europeni ar fi îngrijoraţi de problemele lui Juncker cu alcoolul – presă britanică

Liderii europeni s-au întâlnit joi la Bruxelles pentru un summit la care cel mai mediatizat punct de pe agendă îl constituie desemnarea lui Jean-Claude Juncker la conducerea Comisiei Europene, dar surse diplomatice citate vineri de publicaţia The Guardian susţin că ei sunt îngrijoraţi de înclinaţia faţă de consumul de băuturi alcoolice manifestată de acesta în ultimele luni.
Economica.net - vin, 27 iun. 2014, 07:47
Liderii europeni ar fi îngrijoraţi de problemele lui Juncker cu alcoolul - presă britanică

De altfel, fostul premier luxemburghez este cunoscut pentru achiziţiile sale de vin în cei opt ani cât a condus Eurogrupul, adaugă publicaţia britanică. ‘După alegerile europarlamentare, mai mulţi lideri au sesizat problema consumului său de alcool’, afirmă un diplomat european a cărui identitate The Guardian nu o precizează.

Ziarul britanic scrie de asemenea despre relatări că Juncker ar fi fumat ţigară de la ţigară la reuniunea de joi a liderilor europeni care fac parte din Partidul Popular European (PPE), iar alţi diplomaţi europeni ar fi sugerat că echipa de campanie a lui Juncker a căutat să schimbe regulile din sediul Comisiei Europene, astfel încât el să poată fuma prin birouri.

The Guardian publică acest articol tocmai când şeful guvernului de la Londra, David Cameron, rămas singur în lupta împotriva numirii lui Juncker, a lansat un ultim avertisment, afirmând că, dacă acesta ajunge preşedinte al Comisiei, vor exista ‘consecinţe’, una dintre ele fiind creşterea sprijinului cetăţenilor britanici faţă de ideea părăsirii Uniunii Europene.

Juncker ‘este persoana nepotrivită, abordarea nepotrivită, principiul nepotrivit’, a spus Cameron într-un interviu acordat postului BBC. ‘Mesajul meu pentru colegii mei şefi de stat şi de guvern este că această abordare pe care o au în vedere este o abordare greşită pentru Europa’, a punctat el.

Dar principalii susţinători ai lui Juncker, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande, rămân de neclintit şi lasă clar să se înţeleagă faptul că nominalizarea fostului premier luxemburghez se va realiza, indiferent de insistenţele lui Cameron.

Totuşi, cancelarul Merkel doreşte să-i ofere lui Cameron un premiu de consolare şi vorbeşte despre dorinţa ei de a ajunge la un compromis cu Marea Britanie privind agenda reformei europene pentru următorii cinci ani. Ea încearcă astfel să vină în întâmpinarea aspiraţiilor britanice pentru o Uniune reformată şi cu atribuţii diminuate, ideea care stă la baza opoziţiei lui Cameron faţă de Juncker, pe care-l consideră prea federalist.

Însă conaţionalul Angelei Merkel, social-democratul Martin Schulz, preşedinte în exerciţiu al Parlamentului European, a fost mai tranşant, afirmând că premierul britanic ‘nu are o atitudine politică normală’ şi ‘dacă vrea să se izoleze nu are decât s-o facă’.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...