Liderul grupului popular din Parlamentul European nu exclude o posibilă interdicţie a exporturilor de vaccinuri din UE

Liderul grupului popular din Parlamentul European, Manfred Weber, a sugerat marţi că Uniunea Europeană nu trebuie să excludă o posibilă interzicere a exporturilor de vaccinuri anti-COVID-19 produse în statele membre, în urma disputei cu compania AstraZeneca după ce aceasta a anunţat o reducere a numărului dozelor de vaccin care vor fi livrate blocului comunitar în primul trimestru.
Economica.net - mar, 02 feb. 2021, 12:44
Liderul grupului popular din Parlamentul European nu exclude o posibilă interdicţie a exporturilor de vaccinuri din UE

”O posibilă interzicere a exporturilor nu este de neimaginat, trebuie să fie o opţiune pe masă pentru UE”, a semnalat Weber la o conferinţă de presă, potrivit agenţiei EFE.

Deşi a susţinut că deocamdată trebuie apărată ideea cooperării internaţionale, el a amintit că Statele Unite au o interdicţie de acest fel, iar, în contextul ultimelor evenimente ,Europa ”nu trebuie să fie naivă”.

Comisia Europeană a adoptat vineri un mecanism de control al exporturilor de vaccinuri anti-COVID-19 produse în statele UE, pentru a împiedica ieşirea din blocul comunitar a unor cantităţi de vaccin care, în virtutea contractelor încheiate cu companiile farmaceutice, ar trebui să fie destinate statelor membre.

Executivul comunitar a luat această decizie – valabilă până la sfârşitul lunii martie – în urma disputei sale cu compania farmaceutică britanico-suedeză AstraZeneca. Aceasta din urmă, invocând probleme de randament al producţiei, a anunţat că în primul trimestru va putea livra doar 60%, apoi numai un sfert din cantitatea de vaccin ce urma să fie furnizată blocului comunitar.

În urma acestui anunţ, Comisia Europeană a cerut companiei AstraZeneca să redirecţioneze către UE doze de vaccin produse la cele două fabrici ale sale din Marea Britanie, dar AstraZeneca a răspuns că producţia acestora este alocată britanicilor, întrucât aşa s-a angajat faţă de guvernul de la Londra, care a semnat contractul cu trei luni înaintea Comisiei Europene.

După ultimele discuţii cu Comisia Europeană, AstraZeneca a anunţat că va livra către UE încă 9 milioane de doze de vaccin în plus faţă de cantitatea redusă, astfel că ar urma să livreze blocului comunitar aproximativ 40 de milioane de doze de vaccin în primul trimestru, în continuare mult sub cantitatea preconizată iniţial.

”Acum contăm pe abordarea Comisiei de a pune în practică un sistem de supraveghere (a exporturilor de vaccinuri, n.red.), dar, din nou, trebuie să fie o opţiune pe masă” interzicerea acestor exporturi, a insistat Weber.

Statele UE se plâng de livrări insuficiente de vaccinuri anti-COVID-19 şi de calendare incerte în acest proces de achiziţii gestionat de Comisia Europeană. Cu toate acestea, Manfred Weber crede că este un ”mare succes” faptul că Uniunea Europeană a abordat unită cumpărarea vaccinurilor şi nu vrea să-şi imagineze cum s-ar fi desfăşurat campania de vaccinare anti-COVID-19 dacă statele UE s-ar fi luptat unele cu altele pentru a obţine vaccinurile.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va avea marţi întâlniri cu uşile închise cu grupurile popular, social-democrat şi liberal din Parlamentul European pentru a da explicaţii despre strategia europeană de vaccinare, dar mai multe partide i-au cerut să vină săptămâna viitoare şi în plenul legislativului european.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a ales de marea fabrică de încălţăminte Clujana – Ce se construieşte pe platforma fostei legende româneşti
Ce s-a ales de marea fabrică de încălţăminte Clujana – Ce se construieşte pe platforma fostei legende româneşti
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj anunţă că iniţiază, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, o investiţie menită să transforme platforma fostei mare fabrici de......
Iranul consideră puţin probabilă o reluare a războiului cu SUA
Iranul consideră puţin probabilă o reluare a războiului cu SUA
Iranul a estimat miercuri drept puţin probabilă reluarea ostilităţilor cu SUA, în pofida unor recente lovituri americane, ...
Ce spune Bolojan despre relaţia cu Nicuşor Dan
Ce spune Bolojan despre relaţia cu Nicuşor Dan
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că a avut o colaborare bună şi instituţională cu preşedintele Nicuşor ...
Proiect solar nou de 75 MW integrat cu stație de transformare de 220 kV, în Alba. Investitorul este din Turcia
Proiect solar nou de 75 MW integrat cu stație de transformare de 220 kV, în Alba. Investitorul este din Turcia
Enexus anunță semnarea unui contract EPC pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate instalată de aproximativ ...