Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei a murit, a anunțat Trump

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a murit, confirmă președintele Statelor Unite, Donald Trump, într-o postare sâmbătă pe rețeaua sa Truth Social, preluată și de agențiile internaționale de presă. Confirmarea vine după ce, în cursul serii, au circulat informații contradictorii despre moartea lui Khamenei.
AGERPRES - D, 01 mart. 2026, 06:56
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei a murit, a anunțat Trump

Trump precizează că ayatollahul, pe care îl descrie drept „una dintre cele mai malefice persoane din istorie”, a fost ucis în atacurile efectuate sâmbătă de SUA şi Israel asupra republicii islamice.

„Aceasta nu este doar dreptate pentru poporul iranian, ci şi pentru toţi marii americani şi pentru oamenii din multe ţări din întreaga lume care au fost ucişi sau mutilaţi de Khamenei şi banda sa de criminali însetaţi de sânge. El nu a reuşit să scape de serviciile noastre de informaţii şi de sistemele noastre sofisticate de urmărire, iar datorită cooperării strânse cu Israelul, nici el, nici ceilalţi lideri care au fost ucişi împreună cu el nu au putut face nimic”, scrie preşedintele american.

Potrivit liderului de la Casa Albă, aceasta este singura şansă reală a poporului iranian de a-şi recâştiga ţara. „Am auzit că mulţi membri ai IRGC (Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice n.r.), ai armatei şi ai altor forţe de securitate şi poliţie nu mai vor să lupte şi ne cer imunitate. Aşa cum am spus aseară (vineri seara ora locală n.r.): ‘Poate că acum vă bucuraţi de imunitate, dar mai târziu veţi primi doar moartea!’ Sperăm că IRGC şi poliţia se vor uni paşnic cu patrioţii iranieni şi vor colabora pentru a readuce ţara la măreţia care i se cuvine”, continuă mesajul scris de Donald Trump.

Liderul american anunţă că acest proces va începe în curând, susţinând că nu doar moartea lui Ali Khamenei era vizată, ci şi că ţara însăşi ar putea fi în mare parte distrusă, chiar complet, într-o singură zi. El adăugă că bombardamente intense şi precise vor continua neîntrerupt pe parcursul întregii săptămâni sau atât timp cât va fi necesar pentru atingerea obiectivului declarat: pacea în Orientul Mijlociu şi, de fapt, în întreaga lume.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...