Liederii statelor G7 cer Chinei să facă presiuni asupra Rusiei pentru încetarea războiului din Ucraina

Liderii G7, reuniți la summitul de la Hiroshima, au cerut sâmbătă Chinei "să facă presiuni asupra Rusiei pentru a-şi înceta agresiunea" împotriva Ucrainei, declarând totodată că doresc relaţii "constructive şi stabile" cu Beijingul, informează France Presse, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 20 mai 2023, 14:01
Liederii statelor G7 cer Chinei să facă presiuni asupra Rusiei pentru încetarea războiului din Ucraina

„Suntem pregătiţi să construim relaţii constructive şi stabile cu China”, au declarat în comunicatul lor şefii de stat şi de guvern ai celor mai industrializate şapte democraţii, dintre care Statele Unite, Japonia şi Franţa, referindu-se la „importanţa de a dialoga sincer” cu autorităţile chineze. Ei şi-au reafirmat de asemenea „opoziţia” faţă de orice „militarizare” chineză în Asia-Pacific.

Această declaraţie este rezultatul negocierilor dintre ţări precum Statele Unite, cu o poziţie mai fermă pe fondul tensiunilor tot mai mari cu China, şi altele, de partea europeană, care insistă să evite orice climat de „confruntare” cu gigantul asiatic.

„Este necesar să cooperăm cu China, având în vedere rolul ei în comunitatea internaţională şi dimensiunea economiei sale, în ceea ce priveşte provocările mondiale, precum şi în domenii de interes comun”, a estimat G7, reunit de vineri până duminică la Hiroshima.

„Chemăm China să dialogheze cu noi, inclusiv în forumuri internaţionale, pe teme precum criza climatică şi biodiversitatea”, a adăugat G7.

Dar, în acelaşi timp, marile puteri occidentale şi Japonia avertizează autorităţile chineze în mai multe puncte.

„Chemăm China să facă presiuni asupra Rusiei pentru a-şi înceta agresiunea militară şi să-şi retragă imediat, complet şi necondiţionat trupele din Ucraina”, au declarat liderii G7.

Beijingul rămâne un aliat apropiat al Moscovei şi nu a condamnat niciodată invazia rusă, aminteşte AFP. „Încurajăm China să sprijine o pace globală, justă şi durabilă bazată pe integritatea teritorială”, „inclusiv prin dialogul direct cu Ucraina”, au adăugat ei.

Ţările G7 şi-au reafirmat de asemenea „opoziţia” faţă de orice „militarizare” chineză în Asia-Pacific, asigurând că nu există „nicio bază legală” pentru „revendicările maritime expansive” ale ţării în Marea Chinei de Sud.

În legătură cu Taiwanul, ei şi-au reiterat apelul pentru „rezolvarea paşnică” a diferendelor cu Beijingul, care consideră această insulă drept una dintre provinciile sale, fără să fi reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil în 1949, notează AFP.

Poziţia membrilor G7 cu privire la Taiwan nu s-a schimbat, au insistat ei.

Pe marginea unei deplasări în China în aprilie, preşedintele francez Emmanuel Macron a stârnit controverse printre occidentali, îndemnând Europa „să nu fie un adept” al Statelor Unite sau Chinei în problema Taiwanului. „Nu vrem să intrăm într-o logică de la bloc la bloc”, a declarat el.

Sursa foto: G7hiroshima.go.jp

Te-ar mai putea interesa și
Accident la cel mai mare combinat chimic din România. Substanțe toxice au fost eliberate în aer la Râmnicu Vâlcea – Ce spune Ministerul Mediulu despre ce se întâmplă la Chimcomplex
Accident la cel mai mare combinat chimic din România. Substanțe toxice au fost eliberate în aer la Râmnicu Vâlcea – ...
Accident la cel mai mare combinat chimic din România. Chimcomplex anunță că fosta platformă Oltchim din Râmnicu Vâlcea a fost oprită temporar din cauza unui incident care a dus la eliberarea......
Profitul Transelectrica a crescut de peste trei ori în primele 9 luni din 2026, pe mai puțină energie facturată
Profitul Transelectrica a crescut de peste trei ori în primele 9 luni din 2026, pe mai puțină energie facturată
Transelectrica, operatorul de transport al energiei electrice și al sistemului energetic național, a raportat după primele ...
Ungaria anunţă renașterea unei legende – Ce va produce din nou
Ungaria anunţă renașterea unei legende – Ce va produce din nou
În urmă cu mai bine de jumătate de secol, un arhitect, sculptor şi profesor maghiar a inventat ceea ce avea să devină ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină  înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă ...
Solicitarea actului de identitate pentru verificarea vârstei legale minime la achiziția produselor cu nicotină arată ...