Liga Arabă îşi suspendă misiunea din Siria din cauza violenţelor

Liga Arabă a decis să-şi suspende misiunea de observare în Siria din cauza 'recrudescenţei violenţelor', a anunţat oficial sâmbătă secretarul general al organizaţiei Nabil el-Arabi.
Economica.net - S, 28 ian. 2012, 17:48

Decizia a fost luată după o serie de consultări cu miniştrii arabi de externe, din cauza recrudescenţei violenţelor, ale căror victime sunt civili nevinovaţi, şi după ce guvernul sirian a ales opţiunea de escaladare, ceea ce face să crească numărul victimelor, precizează Arabi într-un comunicat, citat de AFP.

Comunicatul mai precizează că situaţia actuală din punctul de vedere al violenţelor nu ajută la pregătirea unei atmosfere de natură să permită ca toate părţile să se aşeze la masa negocierilor, care este principalul obiectiv al planului arab de ieşire din criză, informează Agerpres.

Şeful misiunii de observare a Ligii Arabe în Siria, generalul sudanez Mohammed Ahmed Moustapha al-Dabi, a declarat vineri că violenţele au crescut la un nivel important de marţi, mai ales în Homs, Hama şi Idleb, în nordul şi nord-estul ţării.

De marţi, violenţele s-au soldat cu cel puţin 193 de morţi, în marea lor majoritate civili, potrivit unor cifre compilate de AFP din informaţii oficiale şi ale grupărilor de apărare a drepturilor omului.

Cei 165 de observatori ai Ligii Arabe au fost desfăşuraţi începând din 26 decembrie cu acordul Damascului pentru a supraveghea aplicarea unui plan de ieşire din criză ce prevede oprirea violenţelor, eliberarea deţinuţilor, retragerea tancurilor şi libera cirulaţie a jurnaliştilor străini, înainte de începerea de negocieri.

Te-ar mai putea interesa și
Italia interzice vălul în şcoli şi limitează la 30% numărul elevilor străini dintr-o clasă
Italia interzice vălul în şcoli şi limitează la 30% numărul elevilor străini dintr-o clasă
Guvernul italian a adoptat joi un decret-lege care interzice burqa şi niqab în şcoli şi stabileşte un plafon pentru numărul de elevi dintr-o clasă care au o cunoaştere slabă a limbii......
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru România
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru ...
Retailerul suedez de fashion H&M va continua procesul de optimizare a rețelei de magazine la nivel global. Măsura pare ...
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă ar trebui menținută în producție până trecem iarna – Gabriel Andronache, vicepreședinte ANRE
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă ar trebui menținută în producție până trecem iarna – Gabriel Andronache, ...
Păstrarea în funcțiune a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă pentru încă trei luni anul viitor, până ...
Se oprește morișca scumpirii energiei electrice? CE Oltenia a plusat la preț pentru energia cu livrare în 2027, dar n-a mai vândut nimic
Se oprește morișca scumpirii energiei electrice? CE Oltenia a plusat la preț pentru energia cu livrare în 2027, dar n-a ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, nu a mai reușit ...