Liga I trimite fotbalul în concediu medical

Bolnav şi obosit, fotbalul românesc intră în vacanţă. Finalul de sezon l-a surprins iritat, agitat şi nedumerit. Jocurile şi, în general, jocul nu prea a mers, maşina de bani a transferurilor s-a gripat, iar asta îi enervează la culme pe şefi, mai mult chiar decât umilinţele suferite prin competiţiile continentale.

Dinamo are tupeul să se laude cu o toamnă excelentă, în condiţiile în care a fost aruncată dezolant la porţile Europei, iar Răzvan Lucescu ne spune că Rapid a avut unul dintre cele mai bune parcursuri din ultimii ani, deşi a fost măturată rând pe rând de Legia Varşovia, PSV sau Hapoel Tel Aviv. Asta pentru că dinamoviştii, rapidiştii, dar şi ceilalţi, raportează nivelul performanţelor la disputa internă. Totuşi, lupta pentru supremaţie într-o competiţie meschină, ascunde la rândul ei interese meschine. La primele semne de înfrângere sau neputinţă, banii antrenează toţi actorii într-un cerc vicios, ce scoate la iveală dedesubturi uluitoare şi incredibile paradoxuri.

Sezonul de toamnă al Ligii Întâi ne-a relevat cel puţin două aspecte peste care presa a trecut cu prea mare uşurinţă, luată de valul disputelor verbale virulente, dar ineficiente.

1. Arbitrii angajaţi la cluburi. O dezvăluire uluitoare făcută de Marius Şumudică, privitoare la Cristi Nica, arbitru de Liga I, în acelaşi timp antrenor în cadrul clubului Astra Ploieşti, a primit o replică şocantă din partea lui Ion Crăciunescu. „Doar trebuie să aibă şi arbitri un loc de muncă”. Şeful arbitrilor ne-a spus chiar că mai există astfel de cazuri şi, atât vreme cât practica nu e interzisă de regulament, înseamnă că e permisă. Or, Crăciunescu ar fi trebuit să ne mai spună că această practică nu e interzisă de regulament pentru că niciodată FIFA sau UEFA nu şi-ar fi putut închipui că Markus Merk este antrenor la Bayern Munchen şi va dori să-i arbitreze pe bavarezi în Liga Campionilor. Sau Howard Webb o antrenează pe Arsenal în timpul săptămânii, iar în weekend o arbitrează.

2. Fotbalişti plătiţi cu sume exorbitante, doar pentru că există. Cazul Florin Costea a fost tratat ca al unui rebel, bătându-se mult monedă pe neadaptarea sa la Steaua. Nu şi-a justificat nici o zecime din salariul de 200.000 de euro pe an, oferit de Gigi Becali, dar posibilul său transfer de la FC Vaslui şi, mai ales, suma pe care o va primi, 240.000 de euro pe an, au fost tratate cu condescendenţă. Ce raţiuni stau la baza achiziţionării unui fotbalist-problemă care nu a jucat mai nimic în ultimii doi ani şi cărui fapt se datorează surplusul financiar pe care îl primeşte la fiecare transfer?