Linia de metrou până la Aeroportul Henri Coandă va fi gata în 2018

Lucrările la noua magistrală de metrou, care va lega Bucureştiul de Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni, vor fi demarate la începutul anului 2013, scrie evz.ro.
Economica.net - J, 15 dec. 2011, 13:07

Valoarea contractului, care a fost semnat joi, este de 66,6 milioane de euro. Creditul este acordat de Banca Internaţională de Cooperare a Japoniei (JICA), cu ajutorul unor contribuţii de la bugetul de stat.

„Astăzi am dat startul unui proiect extrem de important prin care Bucureştiul va fi legat de Aeroportul Otopeni urmând ca lucrările să dureze maximum 7 ani. Consorţiul japonez va pregăti acest proiect şi va superviza începutul lucrărilor. Anul viitor vom finaliza proiectul tehnic şi caietele de sarcini pentru a demara licitaţiile de construcţie tunele şi staţii, iar lucrările vor fi începute la începutul anului 2013 urmând să ne apropiem de finalizarea lor în perioada 2017-2018”, a precizat Gheorghe Udrişte, directorul general Metrorex.

Se pare că suma la care se ridică valoarea investiţiei este de 800 milioane de euro.

Lungimea magistralei va fi de 14 kilometri, iar staţiile vor fi probabil numite: Pajura, Expoziţiei, Parc Herăstrău, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Băneasa Nord, Privighetorilor, Otopeni Sud, Otopeni Centru şi Aeroport Henri Coandă.

Prin staţia Pajura se va face legătura directă cu magistrala Gara de Nord – Parc Bazilescu.

Te-ar mai putea interesa și
O declaraţie suprinzătoare: SUA vor continua să negocieze cu Iranul chiar dacă Israelul nu este de acord – JD Vance
O declaraţie suprinzătoare: SUA vor continua să negocieze cu Iranul chiar dacă Israelul nu este de acord – JD Vance
Vicepreşedintele Statelor Unite, J. D. Vance, a apărat luni eforturile administraţiei Trump de a ajunge la un acord cu Iranul şi a afirmat că Washingtonul va continua negocierile chiar dacă......
Schimbare istorică: Aeroportul Otopeni intră în liga giganților europeni. Adio haos și aglomerație la orele de vârf
Schimbare istorică: Aeroportul Otopeni intră în liga giganților europeni. Adio haos și aglomerație la orele de vârf
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a semnat un acord cu cel mai mare coordonator independent de sloturi aeroportuare ...
Ce plan are Polonia pentru a deveni o super-putere mondială
Ce plan are Polonia pentru a deveni o super-putere mondială
Autorităţile poloneze vor ca firmele locale să culeagă roadele unui preconizat boom al investiţiilor, în condiţiile ...
Danezii de la Eurowind construiesc un parc hibrid, eolian-fotovoltaic, de 50 MW, în Constanța. Au luat autorizația
Danezii de la Eurowind construiesc un parc hibrid, eolian-fotovoltaic, de 50 MW, în Constanța. Au luat autorizația
Eurowind Energy România a obținut autorizațiile de construire pentru proiectul Siminoc, primul parc hibrid eolian–fotovoltaic ...