Lira sterlină s-a depreciat după ce Theresa May a cerut amânarea Brexitului până la 30 iunie

Lira sterlină s-a depreciat miercuri cu aproape 1% în raport cu dolarul şi moneda euro, după ce Theresa May a cerut amânarea Brexit-ului până la 30 iunie şi a avertizat că un Brexit fără acord de divorţ este în continuare posibil, informează Reuters şi AFP.
Economica.net - mie, 20 mart. 2019, 13:40
Lira sterlină s-a depreciat după ce Theresa May a cerut amânarea Brexitului până la 30 iunie

„I-am scris în această dimineaţă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a-l informa că Regatul Unit doreşte o extindere a Articolului 50 (din Tratatul de la Lisabona, n.r.) până la 30 iunie”, a declarat şefa guvernului britanic.

Imediat după acest anunţ, în jurul orei 13:00 GMT lira sterlină era cotată la 1,3147 dolari, faţă de 1,3223 dolari marţi seară, iar moneda euro era cotată la 86,34 pence, faţă de 85,56 pence marţi.

Potrivit analiştilor, amânarea cerută de Theresa May, care va trebui să fie aprobată de statele membre UE, creează incertitudine cu privire la acordul de divorţ dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, printre opţiuni fiind o nouă amânare mai lungă, o ieşire fără acord şi chiar un al doilea referendum.

„Până când nu va apărea o anumită claritate, ne sfătuim clienţi să nu adopte poziţii pe lira sterlină, dar atragem atenţia că în trecut lira a avut tendinţa de a reacţiona pozitiv la evenimentele care indicau spre o amânare substanţială”, au subliniat analiştii de la UBS.

După aproape trei ani de când britanicii au votat prin referendum pentru ieşirea ţării din UE şi cu doar nouă zile înainte de data oficială a retragerii, 29 martie, politicienii britanici se ceartă în continuare în privinţa a cum, când şi chiar dacă Regatul Unit va părăsi blocul la care a aderat în 1973.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...