Compania spaţială a lui Elon Musk deţine în prezent recordul pentru cel mai mare IPO din istorie, după ce în luna iunie a strâns 85,7 miliarde de dolari, la o evaluare de 1.770 miliarde de dolari.
Însă startup-ul de inteligenţă artificială Anthropic „se aşteaptă să egaleze sau să depăşească” volumul IPO-ului SpaceX, a relatat Bloomberg.
Potrivit New York Times, băncile care se ocupă de IPO-ul Anthropic le-au spus investitorilor că vor strânge „peste 100 de miliarde de dolari” şi evaluează compania la aproximativ 2.000 de miliarde de dolari.
O astfel de capitalizare de piaţă, dublă faţă de cea atinsă la ultima rundă de finanţare din luna mai (965 de miliarde de dolari), ar propulsa o companie veche de cinci ani la un nivel atins doar de câţiva giganţi care există de câteva decenii, cum ar fi Nvidia, Apple şi Microsoft.
Potrivit New York Times, după depunerea confidenţială a documentelor în luna iunie, Anthropic ar putea să-şi publice documentele de listare şi, prin urmare, să-şi dezvăluie pentru prima dată situaţiile financiare „în următoarele săptămâni”. Listarea la bursă ar urma să aibă loc la toamnă.
Anthropic ar depăşi astfel rivalul OpenAI, creatorul ChatGPT, care a depus confidenţial documentele o săptămână mai târziu, dar vizează o listare la bursă în 2027.
Fondată în 2021 de foşti angajaţi OpenAI, inclusiv fraţii Dario şi Daniela Amodei, startup-ul Anthropic cu sediul în San Francisco s-a remarcat prin prioritizarea instrumentelor AI pentru dezvoltatori, cum ar fi asistentul său de programare Claude Code, dominând astfel cel mai profitabil segment al inteligenţei artificiale.
În al doilea trimestru, vânzările Anthropic s-au dublat, până la 11,6 miliarde de dolari, depăşind pentru prima dată vânzările rivalului său OpenAI (6,7 miliarde de dolari), potrivit mai multor media.
La fel ca OpenAI, compania Anthropic înregistrează în continuare pierderi mari: pierderile sale nete au ajuns la aproape 42 de miliarde de dolari în 2025, de aproximativ cinci ori mai mult decât în anul precedent, conform documentelor analizate de Bloomberg. Aceasta este o consecinţă a investiţiilor colosale necesare pentru recrutarea de talente şi construirea de centre de date gigantice pline cu milioane de cipuri AI.
De asemenea, tarifele percepute de Anthropic, printre cele mai mari de pe piaţă, sunt supuse presiuni din partea modelelor chinezeşti mult mai ieftine. O dovadă a unui război al preţurilor care se intensifică, OpenAI a anunţat vineri o reducere de preţ de peste 20% pentru cel mai puternic model al său, pentru o perioadă de trei luni.
Un alt risc pentru potenţialii acţionari de la Anthropic este relaţia furtunoasă a startup-ului cu administraţia Trump: în martie, guvernul de la Washington a reziliat toate contractele sale cu compania, care a refuzat să autorizeze Pentagonul să utilizeze modelele sale pentru supravegherea în masă sau arme autonome letale. Disputa este acum în instanţă.