Liviu Dragnea, într-un interviu pentru The Associated Press: Lupta anticorupţie în România a mers prea departe

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, susţine într-un interviu pentru agenţia The Associated Press că după o perioadă în care oficialii guvernamentali scăpau nepedepsiţi pentru fapte de corupţie, procurorii anticorupţie din România au trecut într-o altă extremă şi acum îi vizează pe toţi politicienii.
Economica.net - vin, 11 mai 2018, 06:10
Liviu Dragnea, într-un interviu pentru The Associated Press: Lupta anticorupţie în România a mers prea departe

„A fost o perioadă de mai mulţi ani, când de obicei cine era la putere nu era investigat. Am trecut în cealaltă extremă, în care cei care sunt în clasa politică sa fie toţi acuzaţi, urmăriţi, investigaţi şi trimişi în judecată”, a declarat liderul PSD.

Dragnea a adăugat că este de părere că „încet, încet” România va găsi „o abordare corectă, legală şi constituţională” în ceea ce priveşte lupta anticorupţie.

Agenţia de ştiri a menţionat şi problemele cu justiţia cu care se confruntă liderul PSD, din cauza cărora nu poate ocupa funcţia de prim-ministru al României.

Liderul PSD rămâne eligibil să candideze la preşedinţia României, însă politicianul a refuzat să comenteze pe marginea unei eventuale candidaturi la alegerile prezidenţiale din anul 2019.

Liviu Dragnea afirmă că sprijină decizia Administraţiei SUA de a reimpune sancţiuni Iranului

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, afirmă într-un interviu pentru agenţia The Associated Press că sprijină decizia Administraţiei Donald Trump de a reimpune sancţiuni împotriva Iranului şi consideră drept „posibil pripite” reacţiile critice pe această temă din partea puterilor europene.

Liderul PSD a mai declarat că „Statele Unite nu s-ar fi retras din acest acord fără să aibă informaţii foarte serioase”, făcând referire la acordul atomic cu Iranul.

Dragnea a catalogat drept „posibil pripite” reacţiile critice din partea puterilor europene, precum Marea Britanie, Franţa şi Germania.

„Situaţia din Orientul Mijlociu este (…) complexă. Unii (o) cunosc în totalitate, alţii cred că o cunosc, iar alţii nu o înţeleg”, a apreciat Dragnea.

Liviu Dragnea despre Uniunea Europeană

Politicianul român a insistat că partidul pe care îl conduce este „eurofil” şi susţine conceptul Uniunii Europene.

Dragnea a mai adăugat că România şi alte ţări membre din Europa de Est sunt „îngrijorate şi preocupate” de o Europă „cu două viteze”, care lasă în urmă statele mai sărace, în timp ce naţiunile mai bogate au parte de beneficii.

Totodată, liderul PSD a afirmat că românii nu ar trebui să uite de beneficiile şi fondurile primite ca urmare a apartenenţei la UE.

„În acelaşi timp, pentru noi este important ca principiul coeziunii” să fie respectat, iar „diferenţele de dezvoltare să nu se accentueze, ci să se diminueze”, a completat Dragnea.

Notând faptul că frontiera de est a României este şi graniţa orientală a Uniunii Europene, Dragnea a îndemnat NATO să sporească securitatea în regiune şi să considere Marea Neagră drept „o zonă de importanţă strategică maximă”.

Te-ar mai putea interesa și
Atacurile cu drone ale Ucrainei au lăsat fără curent portul Sevastopol, baza Flotei Rusiei din Marea Neagră
Atacurile cu drone ale Ucrainei au lăsat fără curent portul Sevastopol, baza Flotei Rusiei din Marea Neagră
Oraşul-port Sevastopol, baza Flotei Rusiei din Marea Neagră, a rămas miercuri fără curent electric după un nou atac masiv ucrainean cu drone asupra peninsulei anexate Crimeea, a informat......
Ce se întâmplă cu trei milioane de litri de lapte românesc care nu mai ajung în fabrici. România importă lactate de 1 miliard de euro
Ce se întâmplă cu trei milioane de litri de lapte românesc care nu mai ajung în fabrici. România importă lactate de ...
România produce anual 4,4 milioane de tone de lapte crud, ocupând locul 10 în Uniunea Europeană (UE), însă doar o treime ...
Încă două trenuri metropolitane aprobate: București și Iași
Încă două trenuri metropolitane aprobate: București și Iași
Ministerul Transporturilor a avizat proiectele de tren metropolitan pentru București (pe linia spre Chitila - Scroviștea) ...
Educație în IT. UiPath Foundation lansează primul curriculum de literație în AI dezvoltat special pentru sistemul public de educație din România
Educație în IT. UiPath Foundation lansează primul curriculum de literație în AI dezvoltat special pentru sistemul public ...
UiPath Foundation lansează AI Generation, primul curriculum de literație în inteligență artificială dezvoltat special ...