Liviu Dragnea: Până la sfârşitul verii va fi finalizat proiectul legii pensiilor

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că proiectul legii pensiilor va fi finalizat până în toamnă, când va începe sesiunea parlamentară, iar la finalul anului va fi adoptat.
Economica.net - mie, 11 iul. 2018, 20:45
Liviu Dragnea: Până la sfârşitul verii va fi finalizat proiectul legii pensiilor

‘În această vară voi lucra cu colegii mei, cu doamna Olguţa Vasilescu, doamna prim-ministru şi cu alţi colegi şi în toamnă vreau să intrăm în forţă cu legea pensiilor. O vom face, este o lege extrem de mult aşteptată, este o lege nu uşoară, dar este o altă măsură pe care trebuie să o luăm pentru a mai îndrepta o uriaşă nedreptate care există în România de ani buni, o uriaşă nedreptate care se face pensionarilor. Nu va fi uşor de adoptat această lege, sunt sigur că vom avea şi aici piedici uriaşe, pentru că este un mare bine care se va face pentru o categorie mare de români, vorbim de milioane de români care vor beneficia de ea, dar îi asigur că o vom duce la capăt şi o vom scoate. Vor începe discuţiile cu asociaţiile de pensionari, şi nu numai, până la sfârşitul verii, până la începerea sesiunii parlamentare, proiectul va fi finalizat şi vom intra în proceduri în forţă, în forţa constituţională şi legislativă, în aşa fel încât până la sfârşitul sesiunii de toamnă, adică până la sfârşitul acestui an, legea pensiilor să fie adoptată în Parlament’, a spus Dragnea la Antena 3.

El a adăugat că este vorba de ‘reaşezarea unui sistem uriaş, care a tot fost complicat şi încâlcit de-a lungul anilor’ şi că sunt români care pe aceeaşi durată de muncă şi pe aceleaşi condiţii au pensii diferite.

Te-ar mai putea interesa și
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând cu 2025. așa cum era firesc, având în vedere că sistemul se......
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...