Liviu Harbuz: Pregătim scăderea TVA la carne şi produse din carne începând din august

Cota redusă de TVA la carne şi produse din carne ar putea fi aplicată din august, după discutarea măsurii cu Fondul Monetar Internaţional, a declarat joi, pentru AGERPRES, Liviu Harbuz, deputat PSD şi vicepreşedinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor.
Economica.net - J, 20 mart. 2014, 10:59
Liviu Harbuz: Pregătim scăderea TVA la carne şi produse din carne începând din august

‘Pregătim scăderea TVA la carne şi produse din carne, dar şi la legume-fructe şi ulterior la lapte şi produse din lapte. Calendarul presupune ca în august să începem pentru carne şi produse din carne’, a spus Liviu Harbuz.

Acesta a spus că pentru aplicarea acestei măsuri este nevoie de acordul FMI şi de datele din piaţă pentru a vedea cum funcţionează măsura.

‘La produsele de panificaţie a funcţionat foarte bine (n.r cota redusă la 9%). Sperăm ca şi la carne şi produse din carne să avem acelaşi succes’, a declarat Liviu Harbuz.

Asociaţia Română a Cărnii (ARC) a anunţat recent că va începe, în aprilie, o amplă campanie pentru reducerea TVA la carne şi produse din carne.

‘Începem o campanie mai mare de susţinere a unei cote reduse a TVA de 9% la carne şi produse din carne în care vor fi implicate toate asociaţiile din sector, unde vom avea ca parteneri şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România. Sperăm să informăm opinia publică despre impactul acestei măsuri. Vom trece chiar la manifestări în faţa Ministerului Agriculturii, pentru că vrem să arătăm ce se întâmplă pe acest segment, respectiv cât este TVA în Uniunea Europeană, cum influenţează consumul şi industria, care este influenţa asupra bugetului şi la raft. Campania se va derula până în luna septembrie, practic între alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale’, a declarat preşedintele ARC, Radu Timiş, în data de 11 mai.

Cu toate că, anul trecut, după reducerea TVA la pâine la 9%, autorităţile au anunţat extinderea acestei măsuri în primul rând la carne şi produse din carne, ulterior tot mai multe voci au susţinut o reducere a TVA la legume şi fructe şi la produsele bio.

Reprezentanţii companiilor şi cei ai patronatelor de profil consideră că reducerea TVA la carne, preparate din carne şi peşte este cea mai importantă măsură ce ar trebui aplicată în perioada următoare şi care ar putea avea efecte extrem de benefice asupra acestor industrii, mai ales că sectorul se confruntă şi cu o evaziune fiscală pe măsură, respectiv de 40% din piaţă. Mulţi producători români din industria cărnii sunt în pragul insolvenţei din cauza scăderii consumului, de aceea reducerea TVA ar reprezenta o gură de oxigen pentru industrie.

Valoarea pieţei totale de carne, respectiv carne de pui, de porc şi preparate, este estimată la 3,2 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Războiul SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari (raport Congres)
Războiul SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari (raport Congres)
Războiul de şase luni al SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari, sumă care se estimează că va creşte cu 3 miliarde de dolari pe lună, a raportat marţi Biroul de......
Coaliţia militară din Golf condusă de Arabia Saudită îi acuză pe rebelii houthi că au lansat o dronă asupra oraşului Mecca
Coaliţia militară din Golf condusă de Arabia Saudită îi acuză pe rebelii houthi că au lansat o dronă asupra oraşului ...
Coaliţia militară condusă de Arabia Saudită a afirmat miercuri că a distrus o dronă lansată de rebelii houthi din ...
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, burse şi alte ştiri financiare 16 septembrie 2026
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, ...
Curs valutar interbancar, cotaţiile petrolului şi cum a închis Bursa de la Bucureşti şi Wall Street. Euro se apropie ...
Ce se întâmplă după un accident: de la constatare la repararea mașinii
Ce se întâmplă după un accident: de la constatare la repararea mașinii
Un accident auto nu se încheie în momentul în care mașinile sunt trase pe dreapta. După ce trece momentul impactului ...