Fiscul a intrat peste localurile de fiţe din Dorobanţi şi Floreasca. Amenzi de sute de mii de lei

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au verificat în noaptea de vineri spre sâmbătă activitatea a 27 de restaurante şi cafenele situate în zona Dorobanţi-Floreasca-Primăverii, în urma controalelor fiind descoperite abateri de la prevederile legale pentru care au fost dispuse sancţiuni în valoare totală de aproximativ 700.000 lei.
Economica.net - lun, 16 iun. 2014, 14:04
Fiscul a intrat peste localurile de fiţe din Dorobanţi şi Floreasca. Amenzi de sute de mii de lei

De asemenea, pentru nerespectarea de către agenţii economici verificaţi a dispoziţiilor legale privind circulaţia şi comercializarea băuturilor alcoolice şi pentru lipsa emiterii bonurilor fiscale obligatorii, cu consecinţa diminuării taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, în cazul a 11 dintre aceştia s-a dispus măsura complementară a suspendării activităţii de comercializare a produselor accizabile sau de suspendare a activităţii desfăşurate, pe o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni, conform unui comunicat remis luni AGERPRES.

Reprezentanţii DGAF precizează că acţiunile de control efectuate în scopul prevenirii evaziunii fiscale vor continua, urmărindu-se îmbunătăţirea conformării voluntare în domeniul alimentaţiei publice prin înregistrarea tuturor veniturilor şi emiterea de bonuri fiscale către consumatori.

Te-ar mai putea interesa și
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin modificări aduse Legii privind activităţile veterinare, relatează......
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...