Veste proastă despre singura locomotivă Softronic a CFR Călători. A fost anulată licitația pentru reparații

Licitația pentru lucrări de reparații la locomotiva Transmontana a CFR Călători a fost anulată săptămâna aceasta, din lipsă de oferte. Aceasta este cea mai nouă locomotivă a CFR Călători și prima din gama Transmontana produsă de Softronic Craiova.
Anemona Andone - D, 11 mai 2025, 18:54
Veste proastă despre singura locomotivă Softronic a CFR Călători. A fost anulată licitația pentru reparații

 

CFR Călători a postat în aprilie imagini cu singura locomotivă Transmontana pe care o deține și care urma să fie reintrodusă în circulație, după efectuarea reparațiilor.

„LEMA 048-001 „TRANSMONTANA” – În curând înapoi pe șine!”, este titlul postării CFR Călători pe YouTube.

Cea mai nouă locomotivă a CFR Călători, abandonată în depou

Compania de stat a lansat în martie licitație pentru repararea acestei locomotive. Ofertele erau așteptate până pe 6 mai, conform datelor din SEAP. Durata contractului, estimat la peste două milioane de lei, urma să fie de 12 luni.

Transmontana este o locomotivă electrică fabricată de producătorul român de locomotive Softronic, începând cu 2010. Prima locomotivă de acest fel a fost livrată operatorului feroviar de stat CFR Călători.

Cea mai nouă locomotivă din parcul CFR Călători are frânare regenerativă, menționau în decembrie 2021 reprezentanții operatorului de stat, cu privire la Transmontana.

Pe 4 iulie 2014 s-a pus în circulație primul tren care circula cu viteza de 160 km/oră pe Magistrala 800 București-Constanța. Garnitura a fost tractată de locomotiva 001-3, prima produsă de Softronic Craiova, în 2010. Practic, cel mai nou mijloc de tracțiune din parcul SNTFC CFR Călători, scria Club Feroviar.

Anul trecut, această locomotivă era abandonată în Depoul București Călători al operatorului feroviar de stat, conform sursei citate.

Locomotivele Transmontana, fabricate la Craiova, sunt comercializate în mai multe țări din Europa.

Softronic modernizează 19 locomotive CFR Călători prin PNRR

softronic locomotiva

Te-ar mai putea interesa și
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle Starshield ale SpaceX
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle ...
Acţiunile grupului francez de comunicaţii prin satelit Eutelsat au crescut vineri cu până la 17,7%, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Statele Unite privind restricţionarea accesului......
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, un proiect foarte drag președintelui Trump
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, ...
Nvidia şi Apple s-au angajat să contribuie fiecare cu 25 de milioane de dolari la construirea noii săli de bal de la Casa ...
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la ...
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Agenţia de Securitate Maritimă Britanică UKMTO a informat sâmbătă că două petroliere au fost lovite vineri în largul ...