Update: Locomotiva unui tren încărcat cu bușteni a luat foc în stația Dumbrăveni, din județul Sibiu

Un incendiu a izbucnit sâmbătă, în staţia Dumbrăveni, la locomotiva unui tren privat de marfă, încărcat cu buşteni, a anunţat CFR SA, transmite Agerpres. CFR precizează că tenul privat de marfă este încărcat cu buşteni şi circulă pe relaţia Curtici - Sf Gheorghe.
AGERPRES - S, 05 aug. 2023, 15:18
Update: Locomotiva unui tren încărcat cu bușteni a luat foc în stația Dumbrăveni, din județul Sibiu

„În staţia Dumbrăveni, mecanicul unui tren privat de marfă a anunţat, în jurul orei 12.30, că are degajare de fum la locomotivă, urmată apoi de incendiu cu flacără. Pentru accesul şi intervenţia Pompierilor, personalul feroviar al staţiei a scos de sub tensiune linia de contact, astfel încât echipele ISU să poată acţiona pentru stingerea incendiului”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, în intervalul 12.30 – 14.05 a fost închis total traficul pe raza staţiei Dumbrăveni, pentru intervenţia ISU.

Potrivit ISU Sibiu, focul se manifestă cu flacără şi degajări de fum. Se lucrează pentru localizarea şi lichidarea incendiului astfel încât să nu se extindă la restul vagoanelor. Nu sunt semnalate victime şi nici alţi pasageri în gară.

La faţa locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD şi SVSU Dumbrăveni, precizează ISU Sibiu.

„De la ora 14.08, trenurile IR 1735, care a staţionat temporat în Daneş, de la ora 13.02, şi IR 1743, care a staţionat temporar în gara Mediaş de la 13.05, circulă dublate cu locomotivă Diesel pe intervalul CF Daneş – Mediaş.”, se mai spune în comunicatul CFR.

Update: „La ora 14.42 s-a repus sub tensiune linia de contact pe intervalul de staţii Mediaş – Dumbrăveni (Firul 2) şi pe liniile 3 şi 4 din staţia Dumbrăveni, circulaţia trenurilor de călători desfăşurându-se în condiţii normale de trafic”, au menţionat reprezentanţii CFR.

Vagoanele trenului privat de marfă, a cărui locomotivă a luat foc, sunt staţionate pe linia 2, trenul urmând să fie reînscris în circulaţie, după sosirea unei alte locomotive. Locomotiva arsă a fost decuplată din garnitura de marfă şi garată pe o altă linie.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...