Primele locomotive românești livrate în Suedia se întorc la Craiova pentru revizii, după șapte ani de operare cu succes

Primele două locomotive Transmontana livrate către Green Cargo revin la Craiova pentru reparația de tip RR, informează miercuri producătorul român de material rulant.
Anemona Andone - mie, 09 iul. 2025, 10:21
Primele locomotive românești livrate în Suedia se întorc la Craiova pentru revizii, după șapte ani de operare cu succes

locomotive

„După 𝟕 𝐚𝐧𝐢 de exploatare în condiții extreme în Suedia, primele două locomotive 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐦𝐨𝐧𝐭𝐚𝐧𝐚 livrate de Softronic către 𝐆𝐫𝐞𝐞𝐧 𝐂𝐚𝐫𝐠𝐨 se întorc acasă, la Craiova, pentru 𝐫𝐞𝐩𝐚𝐫𝐚𝐭̗𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐭𝐢𝐩 𝐑𝐑, după ce au parcurs împreună peste 𝟐.𝟗𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐤𝐦.”, detaliază reprezentanții producătorului.

Potrivit lor, cele două locomotive vor beneficia de o revizie completă a sistemului electric și de tracțiune, reparația boghiurilor, înlocuirea osiilor și toate operațiunile din programul de mentenanță oferit de Softronic.

„Un nou capitol pentru două locomotive care au făcut istorie. Iar pentru noi, încă o dovadă că suportul oferit clienților nu se oprește la livrare”, adaugă cei de la Softronic.

Transmontana – performanță românească în nordul Europei

Modelele Transmontana livrate în 2018 către Green Cargo au fost adaptate cerințelor specifice ale rețelei feroviare din Suedia, incluzând sisteme de semnalizare și siguranță compatibile, precum și caracteristici tehnice optimizate pentru condiții de temperatură scăzută, zăpadă abundentă și trafic intens de marfă. Cu o putere de 6.000 kW, aderență superioară datorită sistemului Co’Co’, și eficiență energetică ridicată, Transmontana s-a dovedit rapid o soluție fiabilă pentru Green Cargo în operarea trenurilor grele de marfă.

De la livrare, cele două locomotive au parcurs sute de mii de kilometri în exploatare comercială, contribuind la obiectivul Green Cargo de a dezvolta un transport feroviar sustenabil și eficient din punct de vedere energetic. Acum, după
un ciclu complet de utilizare, acestea sunt aduse înapoi la locul în care au fost produse, pentru o revizie generală completă, care le va pregăti pentru un nou ciclu de operare.

Ce presupune reparația generală a unei locomotive Transmontana?

Mentenanța este un proces complex, realizat la intervale de aproximativ 6-8 ani, în funcție de regimul de utilizare, și presupune verificarea și recondiționarea tuturor componentelor esențiale. În cazul celor două locomotive revenite din Suedia, intervențiile vor include:

  • Revizia completă a sistemului electric și de tracțiune, inclusiv testarea convertizoarelor, a sistemului de control și a sistemului de frânare electrică
  • Reparația și recalibrarea boghiurilor, pentru a asigura stabilitate și siguranță maximă în exploatare
  • Înlocuirea osiilor cu unele noi, în conformitate cu standardele internaționale de siguranță
  • Înlocuirea pieselor uzate, modernizarea unor componente și actualizarea software-ului de control
  • Verificarea carcasei, a izolației și a integrității structurale

„Toate aceste lucrări sunt realizate în cadrul diviziei de mentenanță din cadrul Softronic, unde echipele tehnice dispun de experiența și echipamentele necesare pentru a readuce locomotivele la parametri optimi de performanță”, explică reprezentanții companiei din Craiova.

Înfiinţată în anul 1999, compania Softronic este singurul producător de locomotive şi rame electrice din România. Aceasta a obţinut în 2024 o cifră de afaceri de 206 milioane de lei şi un profit net de 14 milioane de lei, cu circa 500 de angajați, conform datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.

Softronic produce si trenul electric Hyperion, care circulă pe rute precum Craiova – București – Brașov  și Craiova – București – Constanța.

Te-ar mai putea interesa și
Hellas Direct își consolidează rolul pe piața asigurărilor din România prin inovație și parteneriate strategice
Hellas Direct își consolidează rolul pe piața asigurărilor din România prin inovație și parteneriate strategice
Distincțiile recente primite din partea liderilor din sectorul serviciilor financiare și din partea unor parteneri importanți din industria asigurărilor aduc în prim-plan rolul tot mai important......
Un nou împrumut al statului la bănci. 1,575 miliarde de lei, prin două emisiuni de titluri de stat – Ministerul Finanţelor/BNR
Un nou împrumut al statului la bănci. 1,575 miliarde de lei, prin două emisiuni de titluri de stat – Ministerul ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 1,575 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, ...
Eforturile NATO de creştere a cheltuielilor pun deja presiune pe bugetele ţărilor europene – analiză Reuters
Eforturile NATO de creştere a cheltuielilor pun deja presiune pe bugetele ţărilor europene – analiză Reuters
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va insista la summitul alianţei de marţi şi miercuri că statele membre îşi ...
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a aptobat tranzacția de preluare ...