Locuinţele din Atena sunt cu peste 50% mai ieftine decât în 2008 şi tot nu le cumpără nimeni

Preţurile locuinţelor din Atena au scăzut cu peste 50% începând din 2008, ca urmare a crizei economice şi cererii extrem de slabe, spun experţi din sectorul imobiliar, citaţi de cotidianul elen Kathimerini.
Economica.net - D, 15 sept. 2013, 12:59
Locuinţele din Atena sunt cu peste 50% mai ieftine decât în 2008 şi tot nu le cumpără nimeni

Deşi sunt disponibile „chilipiruri” la tot pasul în capitala Greciei, problema o reprezintă fianţarea, întrucât băncile aproape au renunţat să mai acorde credite ipotecare, chiar şi în cazurile în care preţul de achiziţie este în mod evident foarte bun, notează publicaţia.

În foarte multe cazuri preţul la care se tranzacţionează locuinţele este chiar mai mic decât valoarea folosită de autorităţi pentru a stabili nivelul taxei.

„Interesul este minim şi există posibilitatea de a negocia” chiar şi pentru locuinţele oferite cu discounturi mai mari de 50% compartiv cu 2008, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Agenţilor Imobiliari din Atena-Atica, Lefteris Potamianos.

De exemplu, un apartament de 70 de metri pătraţi, construit în 1970, se vinde cu 38.000 de euro, în timp ce statul calculează taxele la valoarea de 50.000 de euro. Un apartament similar costa în 2008 aproximativ 80.000 de euro.

Grecia a fost nevoită să apeleze, începând din 2010 la două pachete de împrumuturi externe de la statele zonei euro şi FMI, după ce îndatorarea ridiată a făcurt imposibilă finanţarea de pe piţele internaţionale.

Ţara înregistrează al şaselea an de recesiune, în mare parte şi din cauza măsurilor dure de austeritate impuse de creditori în schimbul ajutorului financiar, însă analiştii anticipează revenirea PIB pe creştere pe parcursul anului următor.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au discutat cu China despre un „mecanism” de dialog privind inteligenţa artificială
SUA au discutat cu China despre un „mecanism” de dialog privind inteligenţa artificială
tatele Unite au sugerat duminică Chinei crearea unui "mecanism" de dialog între cele două puteri pe tema inteligenţei artificiale (IA), a raportat ministrul american al finanţelor, Scott......
Reguli mult mai dure de la BNR pentru IFN-uri și emitenții de monedă electronică: capital social de până la 6,2 milioane de euro, interzicerea creditelor noi pentru IFN-urile sancționate
Reguli mult mai dure de la BNR pentru IFN-uri și emitenții de monedă electronică: capital social de până la 6,2 milioane ...
Într-un proiect de regulament al BNR, IFN-urile vor avea condiții mai drastice, cel puțin pentru trei aspecte: capitalul ...
Cei mai tari fermieri din România. Ce record au bătut
Cei mai tari fermieri din România. Ce record au bătut
Fermierii Ion și Constantin Zgaiba din județul Dolj au obținut anul acesta 10.285 de kilograme de hectar ( aproximativ ...
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire a piloților. Deși România e cea mai mare piață a Wizz Air
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire ...
Compania aeriană Wizz Air s-a uitat și la România pentru deschiderea unui nou centru de instruire a piloților, însă ...