Londra crede că ar putea finaliza anul acesta acordul privind relația cu UE după Brexit, un obstacol important rămând însă drepturile de pescuit

Ministrul britanic de stat Michael Gove (foto) a apreciat luni că evoluţia merge în direcţia încheierii anul acesta a unui acord privind viitoarea relaţie dintre Regatul Unit şi UE, dar drepturile privind pescuitul rămân un obstacol în calea acestei înţelegeri, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 27 apr. 2020, 17:27
Londra crede că ar putea finaliza anul acesta acordul privind relația cu UE după Brexit, un obstacol important rămând însă drepturile de pescuit

Pescuitul este un dosar foarte sensibil şi cu implicaţii economice majore atât pentru britanici cât şi pentru Uniunea Europeană, aceasta din urmă condiţionând încheierea unui acord cu Londra privind relaţia post-Brexit de o înţelegere la acest capitol, care să prevadă acces reciproc în apele celor două părţi şi să instituie cote de pescuit.

”Sunt încrezător. Nu sunt foarte bun la predicţii”, dar ”cred că şansele (unui acord) sunt categoric mai mult de 2 la 1”, a apreciat Michael Gove.

În chestiunea pescuitului, el a amintit că poziţia Londrei este aceea că Bruxellesul trebuie să accepte că britanicii vor avea în viitor controlul asupra apelor proprii. ”Acesta este un subiect despre care cred că poziţia UE este în mod particular dificilă şi inflexibilă”, a menţionat ministrul britanic. ”Este un exemplu de capitol la care negociatorii UE încă nu tratează Regatul Unit la fel ca alte state independente”, a deplâns el.

La rândul său, negociatorul Uniunii Europene pentru viitoarea relaţie cu Regatul Unit, Michel Barnier, a deplâns şi el vineri lipsa unor ”progrese tangibile” la finalul celei de-a doua runde de discuţii cu reprezentanţii Londrei. ”Obiectivul pe care îl aveam, de a avansa pe baza unor progrese tangibile este atins doar în mică măsură”, a estimat Barnier, criticând din nou insistenţa Londrei ca perioada de tranziţie post-Brexit să nu fie prelungită dincolo de 31 decembrie 2020 şi până atunci să fie încheiat acordul privind viitoarea relaţie dintre Regatul Unit şi UE.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...