Lovitură dura primită de Dan Tudorache. Consiliul Local al Sectorului 1 nu a aprobat cumpărarea unui imobil pentru Școala „Herăstrău”

Consiliul Local Sector 1 nu a aprobat achiziţionarea unui imobil cu peste 1,4 milioane de euro pentru a fi dat în folosinţă Şcolii Gimnaziale "Herăstrău", în şedinţa de joi nefiind întrunite suficiente voturi pentru ca acest proiect să fie adoptat, informează Agerpres.
Economica.net - joi, 28 mai 2020, 16:26
Lovitură dura primită de Dan Tudorache. Consiliul Local al Sectorului 1 nu a aprobat cumpărarea unui imobil pentru Școala

Imobilul este situat în Bucureşti, Intrarea Poiana nr. 5-7, sector 1, fiind format din teren intravilan în suprafaţă de 444 metri pătraţi şi construcţia edificată pe acesta, respectiv C1 cu regim de înălţime D+P+1E, cu o suprafaţă construită la sol de 206 metri pătraţi şi o suprafaţă desfăşurată de 622 metri pătraţi.

„Suma pentru care se aprobă cumpărarea imobilului este în cuantum total de 1.440.000 euro, un procent de 98,96% din valoarea de piaţă a acestui imobil evaluat la suma de 1.455.000 euro, astfel cum rezultă din raportul de evaluare”, se arată în proiect.

În referatul de aprobare a proiectului se arată că, din 2014 până în prezent, atât conducerea Şcolii Gimnaziale „Herăstrău”, cât şi unii părinţi ai elevilor înscrişi la această unitate de învăţământ au făcut mai multe sesizări către Primăria Sectorului 1, invocând supraaglomerarea sălilor de clasă, ceea ce „impietează asupra procesului de învăţământ”.

În raportul de specialitate al proiectului se aminteşte de hotărârea Consiliului Local din 31 iulie 2017, modificată prin hotărâri ulterioare de CL prin care s-a aprobat revenirea în administrarea AUIPUSP sector 1 a terenului situat pe strada Măguricea nr. 20A, fiind prorogat termenul de predare a terenului către Administraţia Pieţelor Sector 1 până la finalizarea procedurii privind dezmembrarea cadastrală a terenului. Ulterior, printr-o hotărâre a CGMB din 23 aprilie 2019, Consiliul Local al sectorului 1 a fost împuternicit să efectueze operaţiunile necesare pentru dezmembrarea imobilului din strada Măguricea nr. 20A în trei loturi, astfel încât lotul 1 de 1.172 metri pătraţi să fie alipit Şcolii Gimnaziale „Herăstrău”. După finalizarea dezmembrării cadastrale, AUIPUSP Sector 1 a preluat în administrare lotul în vederea construirii unui corp nou de clădire ce va fi dat în folosinţa şcolii.

„Consecvenţi politicii de blocare pe care o aplică de patru ani, consilierii PNL şi USR au pus din nou politica de partid mai presus de interesele cetăţenilor. Proiectul de extindere a Şcolii Gimnaziale Nr. 12 „Herăstrău” nu a trecut azi în şedinţa de Consiliu Local, neavând decât 15 voturi „pentru”, a scris primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, pe Facebook.

Consilierul local PNL Ramona Porumb a declarat pentru AGERPRES că imobilul situat pe Intrarea Poiana nr. 5-7 nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru o şcoală.

„Consilierii PNL nu au votat acest proiect care prevede extinderea Şcolii „Herăstrău” într-o casă (…) deoarece, din punctul nostru de vedere, casa respectivă nu îndeplineşte nicio condiţie pentru a se putea desfăşura un învăţământ de calitate, pe lângă faptul că are dotările care sunt valabile pentru o casă, nu pentru o şcoală (…), nu are o curte adecvată, deci, dacă am vorbi de ore de educaţie fizică, sunt câţiva metri pătraţi în curte şi aceia betonaţi”, a afirmat Ramona Porumb.

Consilierul local USR Cristina Munteanu a argumentat că imobilul este departe de Şcoala ”Herăstrău”.

„De fapt, proiectul se referă la o vilă pe care primarul ar fi vrut să o cumpere pentru această şcoală (…) Acest proiect a fost introdus din nou pe ordinea de zi după două luni, e vorba de o vilă a unei persoane particulare (…) care e departe de Şcoala ”Herăstrău”, la vreo 30 de minute de mers pe jos şi, fiind vilă, e improprie în acest moment utilizării ei ca spaţiu de învăţământ”, a afirmat Cristina Munteanu pentru AGERPRES.

În şedinţa din 6 martie a Consiliului Local, proiectul de hotărâre privind imobilul de pe Intrarea Poiana nr. 5-7 nu a întrunit suficiente voturi pentru a fi adoptat.

Te-ar mai putea interesa și
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei în mediul corporativ nu este neapărat o chestiune de politici și proceduri, ci ține de crearea unei culturi a integrității și vigilenței în rândul angajaților. Conform......
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative (Video)
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite ...
Creşterea numărului de posturi de conducere de la 8% la 10% în instituţiile publice poate fi făcută doar dacă în ...
CNAIR a început demersurile pentru organizarea licitației de atribuire a lotului cuprins între Miercurea Nirajului și Sărățeni din Autostrda A8
CNAIR a început demersurile pentru organizarea licitației de atribuire a lotului cuprins între Miercurea Nirajului și ...
Compania Națională de Administrate a Infrastructurii Rutiere a trimis astăzi spre validare către Agenția Națională ...
Limitări la importurile de miere. ANPC și MADR vor să elimine din concurența „neloială”
Limitări la importurile de miere. ANPC și MADR vor să elimine din concurența „neloială”
Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Ministerul Agriculturii doresc să legifereze importurile ...