Elcen a lansat trei tipuri de oferte, în toate fiind vorba despre energie bandă, adică livrare la aceeași putere 24/7. Prețurile sunt uriașe, în contextul în care gazele sunt scumpe (peste 50 de euro/MWh pe piața europeană) iar compania nu are acces la gaze românești la preț reglementat ( circa 22 de euro/MWh) decât pentru gazele din care produce energie termică pentru populație, nu și pentru energia electrică.
ELCEN a scos din nou energie la vânzare energia, dar a coborât prețurile minime solicitate, până la niveluri de 820-840 de lei/MWh, în zece sesiuni de licitație. De data aceasta a avut succes și a reușit să vândă toată energia scoasă la vânzare.
În total, a vândut circa 137 GWh de energie electrică, toată cu profil bandă – livrare 14 de ore, 7 zile pe săprămână la aceeași putere, 5 si 10 MW, în funcție de pachet, iar perioada de livrare este în acest sezon rece. Prețurile la care a fost cumpărată energia au variat între 843 și 896 de lei/MWh. Șapte dintre cele 10 pachete au fost achiziționate de Electrica Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie ai populației, două de Petrom și unul de un trader din Slovenia.
Electrocentrale București (ELCEN) este cel mai mare producător de energie termică din România și furnizorul principal de agent termic pentru sistemul centralizat din Capitală.Compania operează patru centrale de cogenerare (CET Vest, CET Sud, CET Grozăvești și CET Progresu), producând simultan apă caldă, și energie electrică livrată în Sistemul Energetic Național. Are o putere electrică instalată de 586 MW, dar puterea disponibilă este semnificativ mai mică.
Compania produce energie electrică din gaze, iar aceste volume de gaze trebuie cumpărate la prețul pieței, în condițiile în care doar gazul pentru energia termică livrată populației este reglementat la nivelul de 110 lei/kWh, iar cel de pe piață este acum de până la trei ori mai scump.
În plus, Elcen, fiind un producător din surse fosile, trebuie să cumpere și certificate de carbon.
Un preț de 896 de lei/MWh pentru energie cu livrare bandă se traduce într-un preț aproape dublu în factura unui client final, în situația – doar ipotetică și cu valoare de exemplu – în care aceasta ar fi singura sursă de energie
Iată un calcul strict ipotetic pentru un client din București, unde sunt cele mai mici tarife de rețea din țară
În varianta ipotetică și extrem de puțin probabilă în care un furnizor al unui client casnic ar folosi exclusiv energie bandă de la acești producători de stat sau de la alții, prețul final s-ar compune din cei aproape 900 de lei/MWh, plus 15 % cost cu profilarea și dezechilibrele (clientul casnic nu consumă acasă bandă), plus tarifele de rețea de transport și distribuție și serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuția de cogenerare și TVA-ul. În final, ipotetic, pentru un client casnic din București, prețul final facturat ar fi de circa 1,78 lei/kWh, cu totul inclus.
Citește și: