Lucian Bode: Am decis să demarez un audit intern la toate nivelurile şi să opresc toate concursurile aflate în desfăşurare

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a anunţat joi că a decis să demareze un audit intern la toate nivelurile instituţiei şi să oprească toate concursurile aflate în desfăşurare, atât în aparatul central, cât şi la unităţile din subordine.
Economica.net - J, 07 nov. 2019, 19:10
Lucian Bode: Am decis să demarez un audit intern la toate nivelurile şi să opresc toate concursurile aflate în desfăşurare

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, Lucian Bode s-a întâlnit joi cu personalul de conducere din cadrul instituţiei pe care o conduce şi cu managementul companiilor aflate în subordinea, sub autoritatea şi coordonarea acesteia.

În cadrul întâlnirii au fost abordate teme referitoare la eficientizarea activităţii la nivelul ministerului şi al companiilor din subordine, stadiul pregătirilor pentru iarnă, măsurile necesare pentru transparentizarea activităţii, planificarea cheltuirii fondurilor publice şi responsabilizarea angajaţilor din minister şi unităţile din subordine.

„Când am acceptat acest mandat am ştiut de la bun început la ce efort mă angajez. Ştiu din activitatea mea parlamentară problemele cu care vă confruntaţi. Cei care vor să facem treabă, să îndreptăm lucrurile au uşa mea deschisă în permanenţă. Am venit aici pentru ca transporturile şi comunicaţiile să aducă plus valoare, iar coordonatele pe care vreau să mergem de acum înainte sunt: transparenţă, planificare şi asumarea deciziei, pentru că de foarte, foarte multe ori nu mulţi funcţionari de decizie nu-şi asumă decizia. Am decis să demarez un audit intern la toate nivelurile şi să opresc toate concursurile aflate în desfăşurare atât în aparatul central, cât şi la unităţile din subordine”, a afirmat ministrul.

El a precizat că în cel mai scurt timp se va discuta despre rectificarea bugetară pentru 2019, bugetul pentru 2020 şi a dat asigurări că va exista o colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene în vederea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor comunitare.

„În cel mai scurt timp, toţi cei care sunt implicaţi în activitatea Comandamentului Central de Iarnă constituit la nivelul ministerului trebuie să fie pregătiţi pentru a ne asigura că lucrurile vor decurge normal pentru perioada de iarna. În cel cel mai scurt timp vom discuta rectificarea bugetară pentru 2019, bugetul pentru 2020 şi, în colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene, vom conlucra pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor comunitare. Totodată, prioritatea-zero este deblocarea situaţiilor critice de la companii, precum ROMATSA, CFR Marfă sau TAROM”, a adăugat ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
RCA obligatoriu pentru trotinete. Câți români au cumpărat deja și ce amenzi substanțiale riscă cei care încă nu au făcut-o
RCA obligatoriu pentru trotinete. Câți români au cumpărat deja și ce amenzi substanțiale riscă cei care încă nu ...
De la sfârșitul anului trecut, toate trotinetele care se încadrează în anumite condiții trebuie să aibă RCA, la fel ca automobilele sau orice alt autovehicul. Mai exact, sunt obligați să......
Avertisment Bridgestone: Asfaltul poate fi de două ori mai fierbinte decât aerul, atenție la anvelope!
Avertisment Bridgestone: Asfaltul poate fi de două ori mai fierbinte decât aerul, atenție la anvelope!
Producătorul de anvelope Bridgestone atenționează șoferii să nu ignore efectele temperaturilor ridicate asupra anvelopelor, ...
Eugen Rădulescu (BNR): Fitch a dorit inițial să retrogradeze ratingul României. După consultările cu Guvernul și BNR ne-au mai păsuit câteva luni
Eugen Rădulescu (BNR): Fitch a dorit inițial să retrogradeze ratingul României. După consultările cu Guvernul și BNR ...
Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, susține că agenția Fitch intenționa inițial să retrogradeze ratingul ...
Fondul de investiţii în AI al fostului cercetător al OpenAI Leopold Aschenbrenner s-a prăbuşit de la 45 la 10 miliarde de dolari în doar câteva zile
Fondul de investiţii în AI al fostului cercetător al OpenAI Leopold Aschenbrenner s-a prăbuşit de la 45 la 10 miliarde ...
Fondul de investiţii Situational Awareness, fondat de fostul cercetător OpenAI Leopold Aschenbrenner, şi-a redus activele ...