Orban: în momentul în care vom finaliza negocierile politice, vom prezenta lista Cabinetului

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat marţi că în momentul în care vor fi finalizate negocierile politice, lista miniştrilor va fi prezentată public.
Economica.net - mar, 15 oct. 2019, 13:39
Orban: în momentul în care vom finaliza negocierile politice, vom prezenta lista Cabinetului

„PNL are foarte mulţi oameni competenţi, cu experienţă, cu un background profesional potrivit, integri, oameni oneşti care sunt pregătiţi să servească interesul public. (…) Am parcurs primul pas spre învestirea Guvernului, şi anume desemnarea persoanei care este învestită să formeze guvernul. Paşii următori sunt negocierile politice, nu pot să vă prezint înainte de debutul acestor negocieri politice nume de candidaţi, pentru că în aceste discuţii, pe care le vom purta cu toate formaţiunile politice care sunt participante la efortul de susţinere a moţiunii de cenzură şi alături de care am dat jos Guvernul PSD, nu putem şti exact care sunt toate condiţiile, ce formaţiuni politice îşi doresc să intre la guvernare. De asemenea, ce elemente doresc să introducă în programul de guvernare pentru susţinerea guvernului. Ca atare, nu-mi cereţi nume. În momentul în care vom finaliza negocierile politice, vom prezenta lista Cabinetului”, a spus Orban la sediul PNL.

El a precizat că în prezent este definitivat calendarul negocierilor, arătând că acesta va depinde de disponibilitatea de timp şi întâlnirile care vor fi stabilite cu formaţiunile avute în plan pentru discuţii.

Orban s-a declarat optimist cu privire la obţinerea votului de învestitură în Parlament.

„Deja faţă de moţiunea de cenzură am câştigat zece voturi”, a adăugat preşedintele PNL.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat marţi pe liderul PNL, Ludovic Orban, în funcţia de prim-ministru.

„După consultările cu partidele politice parlamentare şi formaţiunile politice parlamentare, am tras concluzia pe care am spus-o şi după prima rundă de consultări: că se conturează un guvern în jurul PNL. (…) Personal, cred că alegerile anticipate sunt o soluţie, dar nu acum cu Guvernul Dăncilă interimar. Fiecare zi în plus cu acest guvern eşuat este o zi pierdută pentru România. (…) Aşadar am decis să desemnez următorul prim-ministru al României în persoana domnului Ludovic Orban, preşedintele PNL, preşedintele celui mai mare partid din Opoziţie, promotorul principal al moţiunii de cenzură. Aşa este democratic corect, aşa se va întâmpla”, a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat că Executivul pe care îl va conduce va da românilor „cinste, competenţă, integritate, dedicare în servirea interesului public şi soluţii la marile probleme” cu care se confruntă ţara.

„Sunt onorat să îmi asum această responsabilitate în numele PNL şi garantez că voi pune toată experienţa, toate cunoştinţele, toată energia de care dispun în slujba servirii interesului public. (…) Vom da românilor ceea ce aşteaptă de la noi şi anume cinste, competenţă, integritate, dedicare în servirea interesului public şi soluţii pentru marile probleme cu care se confruntă România azi”, a afirmat Ludovic Orban, la Cotroceni. 

Conform art. 103, alin. 2 din Constituţie, în termen de 10 zile de la desemnare, premierul nominalizat trebuie să întocmească lista cu membrii Cabinetului şi programul de guvernare şi să le trimită pentru dezbatere Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul total s-a cifrat la 171,357 de milioane de lei (33,629 de milioane de euro), transmite......
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană (CE) a publicat joi textul juridic care dezvoltă acordul politic încheiat în iunie 2025 între Bruxelles, ...
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Premierul ungar Viktor Orban a cerut joi ca o misiune europeană, la care să participe de asemenea experţi ungari şi slovaci, ...
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații de infrastructură
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații ...
Asociația Pro Infrastructură (API) prezintă joi stadiul lucrărilor pe lotul 4 al liniei de cale ferată Cluj Napoca - ...