Ludovic Orban: Guvernul PNL a absorbit în zece luni aproape 2,7 miliarde de euro fonduri europene

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat joi că în cele zece luni de când PNL se afă la guvernare au fost absorbite aproape 2,7 miliarde de euro fonduri europene, comparativ cu 1,1 miliarde, atrase de guvernul anterior în decurs de zece luni.
Economica.net - J, 10 sept. 2020, 17:21
Ludovic Orban: Guvernul PNL a absorbit în zece luni aproape 2,7 miliarde de euro fonduri europene

„Deja am luat măsuri la care nu s-au gândit cei de dinaintea noastră. Noi deja am alocat fonduri pentru pregătirea proiectelor, deja avem o gândire foarte bine pusă la punct, astfel încât să nu treacă cinci ani de zile, cum a fost în perioada guvernării PSD, ca să începem să absorbim fondurile europene. M-am uitat cu mare atenţie pe date. În zece luni, de când suntem la guvernare, noi am absorbit peste 2,6 miliarde de euro – aproape 2,7 miliarde de euro în zece luni. Ca şi comparaţie, Guvernul PSD, până la momentul în care noi am preluat guvernarea, pe cele zece luni ale anului 2019, a avut o absorbţie de 1,1 miliarde. E o diferenţă. Noi trebuie să creştem viteza de absorbţie”, a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

El a lansat un apel la mobilizare, astfel încât ministerele să aducă într-o formă „semi-finită” atât Programul naţional de rezilienţă şi recuperare, cât şi structura programelor şi alocarea fondurilor europene în cadrul bugetului UE pe 2021-2027.

„Vă transmit un semnal de mobilizare. Sigur că noi ne-am mişcat repede. Deja pe Sure suntem cu temele făcute, pe Programul naţional de rezilienţă şi recuperare deja avem schiţa discutată, ordonanţă de urgenţă adoptată. În ce priveşte pregătirea acordului de parteneriat pentru bugetul UE, suntem cu temele făcute şi în curs de dezbatere. Vreau să fac apel către toate ministerele să mobilizaţi echipele de lucru, astfel încât să aducem la formă semi-finită atât Programul naţional de rezilienţă şi recuperare, cât şi structura programelor şi alocarea fondurilor europene în cadrul bugetului UE pe 2021-2027” a spus Orban.

Te-ar mai putea interesa și
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' sancţiunile anunţate vineri de Statele Unite contra Curţii......
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin al unui brand ce produce în Asia
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin ...
O simplă etichetă a contrazis discursul preşedintelui american. Donald Trump, un fervent susţinător al conceptului „Made ...
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele ...
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...